Antena 3 CNN Actualitate Social Incidente în Piața Victoriei. Protestatarii au intrat în conflict cu jandarmii și au demontat schelele aduse pentru târgul de Crăciun

Incidente în Piața Victoriei. Protestatarii au intrat în conflict cu jandarmii și au demontat schelele aduse pentru târgul de Crăciun

Incidente în Piața Victoriei. Protestatarii au intrat în conflict cu jandarmii și au demontat schelele aduse pentru târgul de Crăciun
02 Dec 2017   •   15:17

Update: Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a confirmat oficial că târgul va fi relocat, dar a subliniat faptul că acest lucru nu schimbă faptul că în Piața Victoriei a fost încălcată legea de către protestatari.

Update: Firma care se ocupă de organizarea Târgului de Crăciun din Piața Victoriei a venit să strângă schelele și toată tehnica pentru amplasarea târgului.  Obiectele au fost strânse și încărcate în niște dube.Protestatarii au luat acest gest drept o victorie.

 

Update: Protestatarii au început să demonteze schelele Târgului de Crăciun din Piața Victoriei.

Update: Au avut loc ciocniri între jandarmi şi protestatari. Câţiva protestatari au fost ridicaţi de jandarmi. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a declarat că un protestatar a lovit un alt cetăţean, o persoană mai în vârstă, iar când jandarmii au vrut să-l conducă pe acesta la secţia de poliţie, ceilalţi manifestanţi au intervenit, fapt ce a dus la îmbrânceli între forţele de ordine şi protestatari.

Update: Unul dintre protestatarii a început să se ia la bătaie cu jandarmii. Oamenii din jurul lui au încercat să facă scut și să îl scape. Protestatarul a fost luat și băgat în mașina Jandarmeriei.

Update: Numărul manifestanţilor din Piaţa Victoriei a crescut sâmbătă la prânz, tensiunea fiind amplificată de montarea unui parapet de beton în zona in care ar urma să aibă loc Târgul de Crăciun.

Cei aflaţi în piaţă au oprit înaintarea unora dintre maşinile care transportau materialele necesare instalării târgului.

De asemenea, au avut loc şi îmbrânceli şi dispute verbale între jandarmi şi protestatari.

Știrea inițială: Zeci de protestatari s-au strâns sâmbătă dimineața în Piața Victoriei, locul tradițional al manifestelor din 2017, pentru a împiedica amplasarea târgului de Crăciun anunțat de Primăria București.

Protestatarii au venit sâmbătă de la prima oră în Piaţa Victoriei, pentru a opri inaugurarea controversatului Târg anunţat de Primărie pe ultima sută de metri.

PMB a anunţat că Târgul de Sărbători - Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă va fi deschis în perioada 5 - 17 decembrie, în Piaţa Victoriei.

×
Subiecte în articol: Târg de Crăciun protest
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close