Antena 3 CNN Actualitate Social Prognoza meteo. Cum va fi vremea în acest sfârșit de săptămână

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în acest sfârșit de săptămână

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în acest sfârșit de săptămână
Sursa foto: Foto: pixabay.com
19 Aug 2017   •   08:31

Vremea călduroasă va persista, în orele prânzului local va fi caniculă în zonele de câmpie şi de podiş, iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi, informează ANM.

Sâmbătă, în țară, temperaturile maxime vor avea valori de la 28 de grade pe litoral, până la 37 de grade în sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, iar cele minime se vor încadra între 12 şi 24 de grade, mai scăzute în depresiuni.

„Sâmbătă ne așteaptă o vreme bună de mers la mare și la munte. Este puțin probabil să și plouă. Duminică, temperaturile vor fi ceva mai scăzute în parte de vest a țării, iar ploile își vor face apariția spre seară. Luni vor fi descărcări electrice și intensificări ale vântului”, a precizat Meda Andrei, meteorolog anm.

×
Subiecte în articol: prognoza meteo meteo vremea
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close