Antena 3 CNN Actualitate Social Psiholog: Tânăra care a fost agresată în fața liftului ar putea rămâne cu sechele pe viață

Psiholog: Tânăra care a fost agresată în fața liftului ar putea rămâne cu sechele pe viață

Psiholog: Tânăra care a fost agresată în fața liftului ar putea rămâne cu sechele pe viață
20 Noi 2018   •   12:24

Tânăra de 20 de ani, care a fost lovită violent şi apoi tâlhărită de un recidivist, ar putea rămâne cu sechele pe viață.

Citiți și Cum se simte acum tânăra agresată în scara unul bloc din Alba Iulia? După lovitură, fata nu și-a amintit nimic din ce i s-a întâmplat

În urma atacului, victima poate rămâne cu sechele, iar psihologul Lorena Diaconescu recomandă o examinare medicală pentru depistarea unei posibile traume emoţionale.

În ceea ce privește agresorul, specialistul a susținut la Antena 3: „Persoana aceasta are antecedente penale, a fost închis, cred că ce ar fi ft potrivit ar fi urmarea unui tratament psihiatric. Oamenii aceștia care au trecut prin regim de detenție, nu avem garanția că ei au fost tratați în această perioadă, de aceea ei încă reprezintă un pericol social. Nu avem cum să stopăm acest fenomen din păcate, ceea ce putem face e să fim mai atenți la pericolele din jur și să ne reevaluam setul de reguli personale să ne protejam mai mult pe noi și poate și pe cei din jur”. 

Citiți și Cine este bărbatul care a agresat o tânără de 20 de ani într-un bloc și a lăsat-o inconștientă. Imagini șocante

 

×
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie de România!
x close