Antena 3 CNN Actualitate Social România, o ţară îmbătrânită cu oameni înghesuiţi

România, o ţară îmbătrânită cu oameni înghesuiţi

România, o ţară îmbătrânită cu oameni înghesuiţi
Sursa foto: Foto: pixabay.com
05 Dec 2015   •   09:29

Suntem din ce în ce mai bătrâni şi trăim în cele mai mici şi înghesuite case din Uniunea Europeană. Aceasta este concluzia unui studiu al Institului European de Statistică, care compară vârsta şi condiţiile de trai în 28 de ţări.

 
Suprafaţa medie a unei locuinţe în oraşele din România este de 40 de metri pătraţi.  De exemplu, în judeţul Brăila, 8 din 10 locuitori trăiesc în case mai mici de 50 de metri pătraţi.

În schimb, bulgarii trăiesc în case de aproape două ori mai mari ca ale noastre. Şi ungurii au locuinţe spaţioase: între 60 şi 80 de metri pătraţi.
 
Românii nu au doar case mici, dar, statistic vorbind, trăiesc şi foarte înghesuiţi. La noi în ţară, în 40% din locuinţe trăiesc între 3 şi 5 persoane. Dar măcar fiecare român are propria lui casă. 
 
La noi, 95% din populaţie deţine casa sau apartamentul în care stă. La nivel european, 30% din oameni stau în chirie şi doar 70% deţin titlul de proprietate pentru locuinţa în care trăiesc.
 
În România, însă, condiţiile de locuit sunt cu un secol în urmă. 4 din 10 case au în continuare WC-ul în curte, de aproape două ori mai multe decât în Bulgaria. În timp ce media europeană este de doar 2,7%. 
 
Datele mai arată că suntem şi un popor din ce în ce mai bătrîn. Vârsta medie a populaţiei a crescut de la 33 la 40 de ani în 10 ani. Totuşi, faţă de alţi europeni, suntem un popor încă tânar.
 
Suntem şi mult mai tineri decît nemţii sau italienii. În Germania, de exemplu, vîrsta medie a populaţia este de 45 de ani, cu 5 ani mai mare decat in Romania.
 
Pe viitor, datele arată că vom fi din ce în ce mai puţini. Din 1994 pînă în 2013 am pierdut 2 milioane de locuitori. Mulţi au plecat la muncă în străinătate. Şi rata natalităţii scade. Şi potrivit studiului, în 2080 România va avea doar 16,3 milioane de locuitori.
 

×
Subiecte în articol: România batrani spatiu studiu
Parteneri
Crimă pe stradă, în plină zi! O femeie din Olt a fost ucisă de soț
x close