Firmele din România caută în fiecare lună 1000 de muncitori străini. Lipsa forței de muncă calificate, mai ales în industrii precum construcții, transport, HoReCa și agricultură, i-a determinat pe tot mai mulți angajatori să apeleze la muncitori din afara Uniunii Europene.
Dar pentru aceştia nu e uşor. Chiar dacă România oferă multe oportunități economice, ajung să lucreze prea multe ore suplimentare neplătite, să stea în condiţii nepotrivite, să nu aibă cum să vadă un doctor ori să îşi rezolve probleme de bază. Au nevoie de timp să se adapteze, dar şi de înţelegere şi acceptare.
Antena 3 CNN continuă campania „Imigrant în România” cu poveştile unor muncitori din Nepal.
Singurătatea, duşmanul angajaţilor străini
Are 26 de ani şi a ajuns în ţara noastră în urmă cu doi ani. Primul an a fost infernal, ne povesteşte el. Numele lui e Ray Khagendra şi lucrează într-un restaurant asiatic din Bucureşti.
Singurătatea l-a copleşit în primele luni aici. Simţea că nu se poate adapta la cultura nouă, la mâncarea diferită şi la o limbă despre care a crezut că îi va fi imposibil s-o înveţe vreodată. Iar în celălalt capăt al lumii, la peste 5.000 de kilometri depărtare, în Nepal se află lumea lui: mama, fraţii, prietenii.
“Primul an a fost foarte greu, nu pot spune că a fost ușor. E destul de diferit de ceea ce mă așteptam. Stilul de viață, mentalitatea oamenilor și toate cele cu care eram obișnuit acasă. Poate gândim diferit, iar neînțelegerile sunt multe. A fost greu, foarte greu. Ești singur aici, nimeni să aibă grijă de tine, să întrebe dacă ai mâncat sau dacă ești bine”, spune el.
› Vezi galeria foto ‹
Papanaşi, sarmale şi puţină română
Acum, în cel de-al doilea an, ne vorbeşte şi în româneşte. Cu zâmbetul pe buze.
„Ştii ce-mi place la români? Că atunci când se întâlnesc ei încep cu «Bună ziua!» şi «Ce faci?». Astea sunt de bază. Dacă eşti băiat, ei spun «Salut, ce faci?», iar dacă eşti fată, poţi spune «Bună ziua!», «Bună seara!», «Bună dimineaţa!». Pe astea le folosesc cel mai des”, explică tânărul nepalez.
Ray a fost deschis la experienţa României. Chiar dacă în valiza cu care a venit de acasă a adus în special mâncare: tăieţei şi condimente.
“Am încercat cam trei sferturi din mâncărurile românești. Dar desertul preferat sunt papanaşii. Sunt foarte buni, dulci, cu o textură plăcută. Îmi plac şi sarmalele. Totuşi, cea mai bună mâncare rămâne tot cea a mamei mele: e un fel cu linte, orez şi carne de porc. Mi-e foarte dor de mâncarea ei”, spune el.
„Aici eşti doar tu. Nimeni nu are grijă de tine”
Şi, chiar dacă şi-a făcut prieteni români printre colegii de muncă şi se străduieşte să-şi umple timpul liber cu diverse activităţi, tot se simte foarte singur.
„Îmi place să meditez. Mă duc adesea în câte un parc, în natură, şi meditez. Mă ajută: îmi dă un soi de pace interioară. Însă aici eşti doar tu. Nimeni nu are grijă de tine. Nu contezi. Dacă ai o problemă, ţi-o rezolvi singur. Dacă eşti bolnav, te duci la spital. Nu este nimeni care să te îngrijească. În ţara mea, mă puteam baza pe prietenii mei, pe familie. Şi să ştii că cea mai importantă relaţie din lume e cea mamă-fiu”, crede Ray.
Ce obiceiuri ale românilor l-au şocat
Mai spune că în România îi place că oamenii nu prea te judecă, dar şi că a avut câteva şocuri culturale. De exemplu, în primele luni aici, i s-a părut de-a dreptul nebunesc faptul că doi oameni care nu sunt căsătoriţi au voie să locuiască împreună şi nimeni nu-i ceartă.
„În ţara mea, noi împărţim totul. Aici oamenii sunt puţin mai reci, îşi văd de treaba lor. Noi stăm cu părinţii noştri până mor. Aici nu e aşa. În ţara mea, dacă eu sunt cel care lucrează, este responsabilitatea mea să îi îngrijesc până la moarte. Noi stăm împreună. Şi după ce te căsătoreşti, trăim cu familia. Nu trăim separat. Iar aici a fost foarte surprinzător că doi oameni care nu sunt căsătoriţi pot trăi împreună. Şi nimeni nu le spune nimic. În ţara mea nu e aşa. Noi nu avem voie să facem asta. Îmi place libertatea asta a românilor, dar la început recunosc că am fost un pic şocat”, povesteşte tânărul nepalez, râzând.
„Aici, mulţi părinţi nu mai locuiesc cu copiii lor. Pare un stil de viaţă egoist”
Tot singurătatea a fost cel mai mare duşman al nepalezului Uva Lamichane. Şi lui îi place libertatea de aici, dar vrea ca la un moment dat să se întoarcă în Nepal, chiar dacă acum, în ţara lui, oamenii revoltaţi mor pe străzi. Acolo e adevărata lui casă, spune el. De curând a reuşit să-şi aducă şi soţia. Şi parcă viaţa nu mai e atât de grea. Însă dorul de mamă îl copleşeşte.
„E greu. Suntem foarte legați de familie. Cultura noastră, cea asiatică în general, are legături puternice față de familie, e diferit de România. Vorbim zilnic cu familia, dacă nu o facem într-o zi, simţim că ne lipseşte ceva. Eu respect cultura română, dar aici mulţi părinţi nu mai locuiesc cu copiii când aceştia cresc, ceea ce în Nepal nu se întâmplă. Pare un stil de viaţă egoist, iar asta nu-mi place, însă nu schimbă cine sunt eu”, explică tânărul.
Uva şi soţia sa lucrează într-o tipografie. S-au împrietenit cu români, dar şi cu alţi nepalezi. Sunt cam 30.000 în ţara noastră, au locuri de întâlnire, iau masa împreună, au magazine cu produse tradiţionale. Începutul, pentru un tânăr venit din cu totul altă lume, nu a fost unul simplu. Studiase Biologia în ţara lui, dar la noi a luat-o de la zero.
Ţara care este bună pentru cei bogaţi şi nu prea generoasă cu cei săraci
A lucrat în Dubai înainte de a veni în România. Spune că nu i-a plăcut acolo. Ţara aceea e pentru bogaţi, crede el.
„Dubai este bun pentru turism, dar este pentru cei bogați, nu pentru cei săraci sau clasa mijlocie. Era o viață foarte conservatoare. Nu puteam decide unde să merg, ce să port. Cultura este foarte conservatoare pentru mine, eu vin din Nepal, unde avem libertate. Am găsit o ofertă de muncă pentru România și îmi plăceau condițiile: plata vizei, bilete de avion, totul era inclus. Când eram în Nepal întâlneam mulți europeni turiști și am simțit că au o comunitate deschisă. Am vrut să încerc o țară europeană să văd stilul lor de viață și libertatea de expresie. România este o țară europeană. Este greu să obții viza de muncă pentru o țară europeană fără calificări. Dacă vrei în Franța sau Germania fără să ai o meserie, nu te angajează, nu-ți dau viza”, explică Uva.
Medicul care a ţipat pentru că au întâlnit un nepalez care vorbea în engleză
Ne-a spus şi ce nu i-a plăcut aici, dincolo de singurătate.
„Cele mai grele momente au fost la început, când nu vorbeam şi nu înţelegeam româneşte, iar unii încercau să mă păcălească. Acum, România a devenit o a doua casă. Îmi place mâncarea românească, țara e frumoasă, oamenii sunt buni, vremea e plăcută. Transilvania e foarte frumoasă, am fost acolo în 2020. Îmi plac sarmalele”, precizează Uva.
S-au izbit şi de rasism şi discriminare în România.
“Am avut o experiență de discriminare cu un doctor în urmă cu câteva luni. Am intrat în cabinetul ei şi a început să ţipe la noi pentru că vorbeam în limba engleză. Apoi, când am schimbat doctorul, am găsit pe cineva foarte drăguţ, care ajută peste 200 de pacienţi asiatici, inclusiv bebeluşi. Este ca un înger pentru noi”, povesteşte el.
Are şi un mesaj pentru cei cărora nu le place că în România sunt din ce în ce mai mulţi muncitori străini.
„Noi suntem aici ca să muncim, plătim taxe, învăţăm ceva şi contribuim la economia acestei ţări. Aşa cum mulţi români pleacă în afară să muncească pentru familie, la fel şi noi venim aici pentru un trai mai bun. Depindem unii de alţii. România are nevoie de forţă de muncă din Asia, Africa ori din ţările arabe. Este important să nu-i judecăm pe oameni după culoarea pielii sau înfăţişare şi să ne respectăm unii pe alţii”, spune Uva.
Drumul spre ţara noastră e unul lung şi costisitor
Pentru angajaţii străini, drumul spre ţara noastră este adesea unul de durată. De când aplică pentru un loc de muncă până reuşeşte să plece, un imigrant are nevoie de obicei de cel puţin un an.
“E o procedură care durează. Şi ai nevoie de timp. Şi de un pic de răbdare, pentru că sunt suficiente filtre, date de legislație, corecte din punctul meu de vedere, de verificare”, declară Anca Ganea, purtător de cuvânt al Asociaţiei Angajaţilor Străini din România.
“Pentru angaja un cetățean străin, angajatorul trebuie să depună la Inspectoratul General pentru Imigrări toată documentația. Ulterior, colegii noștri efectuează verificări privind legalitatea firmei, situația fiscală”, precizează Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Imigrări.
Autorităţile române încearcă să se adapteze şi să prevină eventualele abuzuri. Inspecţia muncii face controale care să identifice eventuale abuzuri la locul de muncă, inclusiv traficul de persoane, în sectoare considerate cu risc ridicat, cum sunt construcțiile și transporturile, însă numărul inspectorilor este insuficient pentru a acoperi corespunzător întreaga țară.
Campanie susținută de Lumo HR
Lumo HR este o companie românească cu experiență în recrutarea și integrarea forței de muncă non-UE, oferind servicii complete pentru companiile din Romania. Activitatea include atât recrutare directă, prin care muncitorii devin angajații beneficiarului, cât și soluții de muncă temporară (leasing de personal), unde Lumo HR administrează contractele, documentația și toate obligațiile legale. Prin leasing, companiile beneficiază de flexibilitate în gestionarea echipelor, costuri previzibile și siguranță juridică completă.
Ştiri video recomandate
