Antena 3 CNN Actualitate Social Trei noi contracte pentru achiziția de echipamente medicale și de protecție destinate elevilor și personalului medical

Trei noi contracte pentru achiziția de echipamente medicale și de protecție destinate elevilor și personalului medical

Autoritatea de Management pentru POIM 2014-2020 a asigurat semnarea a 3 noi contracte de finanțare, în contextul sanitar actual, de continuă răspândire a virusului SARS -CoV2.

Trei noi contracte pentru achiziția de echipamente medicale și de protecție destinate elevilor și personalului medical
Sursa foto: Guvernul României
de Redacția Antena 3 CNN    |    06 Noi 2021   •   15:45

O primă finanțare de 3,6 milioane lei prevede dotarea cu echipamente de protecție a Spitalului Clinic Județean de Urgență și a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din județul Brașov. Proiectul va contribui la îmbunătățirea calității și eficienței sistemului medical public din Brașov, prin achiziția de echipamente medicale și de protecție în cele două unități care oferă asistență medicală pacienților testați pozitiv cu virusul SARS -CoV2.

Cel de-al doilea contract semnat are în vedere acordarea de sprijin financiar în valoare de 2,8 milioane lei din fonduri europene pentru investiții în infrastructura sanitară a Spitalului Județean de Urgență Slobozia, ținând cont de nevoia înlocuirii urgente a aparaturii medicale precare existente în acest spital. Prin implementarea proiectului, personalul medical va putea îmbunătăți capacitatea de reacție la răspândirea virusului SARS-CoV-2.

Suplimentar, 532.642 lei vor fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente de protecție medicală pentru cele două unități de învățământ din comuna Căianu Mic, județul Bistrița-Năsăud, respectiv Liceul Tehnologic Ion Căian Românul și Școala Gimnazială Dobric. Elevii, cadrele didactice și personalul auxiliar vor avea la dispoziție măști și mănuși de protecție, dezinfectanți, dispensere automate, lămpi UV etc, astfel încât desfășurarea procesului de educație să se desfășoare în condiții sanitare cât mai sigure.

„Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene continuă finanțarea proiectelor POIM, dedicate combaterii pandemiei și efectelor grave ale acesteia, asigurând sprijinul necesar in vederea achizitiei de echipamente medicale și de protecție a elevilor și cadrelor medicale, dar și condiții mai bune pentru îngrijirea și tratarea pacienților infectați”, a declarat secretarul de stat Cristian Roman.

Reamintim că alte 27 noi contracte de finanțare, în valoare totală de peste 450 milioane lei fonduri europene, au fost semnate recent prin POIM 2014-2020, în contextul evoluției pandemiei generate de virusul SARS-CoV-2.

×
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close