Antena 3 CNN Actualitate Moartea lui Daniel Prodan a fost violentă. Soție: ”I-a explodat inima în piept”

Moartea lui Daniel Prodan a fost violentă. Soție: ”I-a explodat inima în piept”

Moartea lui Daniel Prodan a fost violentă. Soție: ”I-a explodat inima în piept”
Sursa foto: Foto: Agerpres
18 Noi 2016   •   07:33

Mărturii cutremurătoare ale soţiei lui Daniel Prodan despre moartea fotbalistului. Licina Prodan i-a povestit unui jurnalist că moartea soţului ei  a fost una violentă şi că medicii nu au vrut să-i facă electroşocuri.

Licina Prodan a povestit clipele cumplite prin care a trecut miercuri seara, când fostul fotbalist a murit dupa ce a suferit un infarct.

”I s-a făcut rău, a avut spasme, apoi s-a învineţit brusc. Moartea a fost violentă. I-a explodat inima în piept. Am chemat salvarea, iar doamna de dincolo îmi spunea să stau calmă, să îl întorc pe spate şi să apăs pe cosul pieptului. Răzvan ţipa să vină cineva să ne ajute şi se străduia să îi scoată limba cu un prosop. L-a muşcat de mână pe Razvan, fiindcă avea gura înclestată. Când au venit medicii, mi-au zis că nu îi mai fac electroşocuri, căci i-ar prăji inima degeaba”, a spus femeia.

Prima ambulanţă a ajuns la Daniel Prodan la 14 minute de la primul apel. Următorul echipaj a ajuns după alte 8 minute.

Fostul medic al Naţionalei, Pompiliu Popescu, spune că  foştii sportivi care întrerup activitatea fizică riscă o afecţiune coronariană care poate produce infarctul.

Didi Prodan va rămâne în memoria tuturor ca un mare sportiv şi mândru că era român. El chiar a fost fotografiat în 2001, înaintatea meciului cu Ungaria, când a venit îmbrăcat în costum popular la cantonamentul echipei naţionale.

 

×
Subiecte în articol: infarct daniel prodan a murit
Parteneri
Românii care vor plăti taxe și impozite mai mari de anul următor!
x close