Antena 3 CNN Actualitate Surse: Băsescu nu ar fi fost în ţară când a izbucnit scandalul înregistrărilor compromiţătoare cu Mircea Băsescu şi familia lui Bercea Mondial

Surse: Băsescu nu ar fi fost în ţară când a izbucnit scandalul înregistrărilor compromiţătoare cu Mircea Băsescu şi familia lui Bercea Mondial

Surse: Băsescu nu ar fi fost în ţară când a izbucnit scandalul înregistrărilor compromiţătoare cu Mircea Băsescu şi familia lui Bercea Mondial
Sursa foto: Foto arhiva Agerpres
20 Iun 2014   •   11:56

Traian Băsescu ar fi fost nevoit să revină de urgenţă în ţară, ieri dimineaţă, din cauza uriaşului scandal de corupţie în care este implicat fratele său, Mircea Băsescu.

Potrivit unor surse, preşedintele s-ar fi întors în ţară, din Viena, cu o cursă de linie a companiei Austrian Airlines, în jurul orei 9.45.

Vizita la Viena nu apare în programul lui Traian Băsescu, singura replică a purtătorului de cuvânt al Preşedinţiei, Bogdan Oprea, fiind "programul public al preşedintelui este pe site".

×
Subiecte în articol: mircea basescu
Parteneri
Misterul navei scufundate în Marea Neagră se adâncește
x close