Antena 3 CNN Actualitate Un tânăr şi-a omorât copilul de un an, într-un apartament închiriat din Alba Iulia. Poliţiştii nu au fost lăsaţi de proprietar să spargă uşa

Un tânăr şi-a omorât copilul de un an, într-un apartament închiriat din Alba Iulia. Poliţiştii nu au fost lăsaţi de proprietar să spargă uşa

Un tânăr şi-a omorât copilul de un an după un schimb de mesaje cu fosta iubită, într-un apartament închiriat din Alba Iulia, în timp ce poliţiştii nu au fost lăsaţi de proprietar să spargă uşa.

de Alin Tarnovschi    |    26 Mar 2023   •   09:49

Totul s-a întâmplat, noaptea trecută, într-un apartament din Alba Iulia, după ce tânărul de 27 de ani, care se afla în apartamentul închiriat alături de fiul său în vârstă de un an, a avut o discuţie prin mesaje cu fosta iubită, respectiv mama copilului.

La un moment dat, temându-se că ceva rău s-ar putea întâmpla, femeie a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat totul.

Poliţiştii au ajuns la uşa apartamentului, însă nu au putut să intre pentru că proprietarul, care se afla în Turda, le-a interzis să spargă uşa. Astfel, poliţiştii au fost nevoiţi să aştepte ca proprietarul să ajungă la apartamentul din Alba Iulia cu cheile.

Chiar şi când acesta a ajuns cu cheile, poliţiştii au stabilit că uşa era încuiată pe interior şi au spart-o. În interior, au găsit copilul de un an spânzurat, la fel ca şi pe tânărul de 27 de ani. Medicii nu au mai putut face nimic pentru a le salva viaţa.

Citeşte şi: El este tatăl din Alba Iulia care şi-a omorât copilul de un an pentru a se răzbuna pe fosta iubită

Crimă înfiorătoare într-un apartament din Alba Iulia. Reacţia Poliţiei

"În noaptea de 25/26 martie 2023, în jurul orei 01,00, o femeie de 25 de ani, din Alba Iulia a sunat la 112, exprimându-și îngrijorarea în legătură cu fiul său, în vârstă de un an, pe care-l lăsase în grija fostului său partener, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Alba Iulia, cu care ar fi avut un schimb de mesaje, fără ca din acestea să rezulte, în mod explicit, faptul că viața minorului ar fi în pericol.

Inițial, bărbatul a răspuns la telefon și a dat asigurări că fiul său este bine, exprimându-și disponibilitatea de a demonstra acest lucru, însă a refuzat să comunice unde se află, iar ulterior nu a răspuns la telefon și nici la ușa apartamentului situat într-un bloc de pe strada Livezii din Alba Iulia, în care locuia cu chirie. 

Polițiștii l-au identificat pe proprietarul apartamentului, un bărbat din municipiul Turda, județul Cluj, care nu și-a dat acordul pentru forțarea ușii apartamentului și s-a deplasat la Alba Iulia pentru a deschide și a permite accesul polițiștilor în apartament.

Vezi şi: "Nenorocita faptă avusese loc în momentul în care se dădeau telefoane". Profesorul Tudorel Butoi, după ce un tată şi-a omorât copilul de un an, la Alba Iulia

Întrucât ușa de acces era blocată, din interior, s-a pătruns în apartament prin forțarea acesteia. 

În interiorul acestuia, cei doi au fost găsiți decedați, spânzurați. 

La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare complexă, formată din polițiști criminaliști și de investigații criminale, care efectuează cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment", se arată într-un comunicat al IPJ Alba.

×
Subiecte în articol: Alba Iulia IPJ Alba crimă
Parteneri
Imagini spectaculoase în România - Aurora boreală surprinsă în Bacău
x close