Antena 3 CNN Actualitate Tânără de 18 ani, cu dizabilităţi, batjocorită şi filmată de cinci băieţi şi o fată, în Balş

Tânără de 18 ani, cu dizabilităţi, batjocorită şi filmată de cinci băieţi şi o fată, în Balş

O tânără în vârstă de 18 ani, cu dizabilităţi, a fost ademenită şi batjocorită de cinci băieţi şi o fată într-un imobil din Balş, judeţul Olt. Imaginile terifiante au fost publicate apoi pe Facebook, iar poliţiştii au fost sesizaţi, chiar dacă tânăra nu a depus plângere împotriva agresorilor.

Tânără de 18 ani, cu dizabilităţi, batjocorită şi filmată de cinci băieţi şi o fată, în Balş
Sursa foto: Hepta
de Alin Tarnovschi    |    19 Dec 2020   •   16:50

Totul s-a întâmplat pe 12 decembrie 2020, atunci când fata de 18 ani a fost ademenită într-o clădire din Balş, acolo unde cei şase tineri au chinuit-o. Un tânăr în vârstă de 23 de ani a violat-o pe tânără, ajutat doi complici, un tânăr de 23 de ani şi unul de 29 de ani.

Alţi tineri, de 20 şi 21 de ani, dar şi o fată de 18 ani, au fost martori şi instigatori.

După ce a scăpat de agresori, tânăra de 18 ani a ajuns acasă, însă nu a depus plângere împotriva acestora. Totuşi, un clip video filmat în seara respectivă a fost publicat pe Facebook, astfel că poliţiştii au fost sesizaţi.

"Poliţiştii s-au sesizat din oficiu în baza unei postări pe o reţea de socializare. Au fost identificaţi cinci bărbaţi şi o femeie, care au fost reţinuţi 24 de ore de poliţişti. Ulterior, Judecatoria Balş a dispus arestarea preventivă a celor şase. Au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din Cadrul IPJ Olt", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Cei şase au fost arestaţi preventiv, ieri, în urma unei decizii a Judecătoriei Balş.

×
Subiecte în articol: Balș Olt
Parteneri
Tzancă Uraganu, Florin Salam şi multă poliţie la priveghiul de la Iasi
x close