Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Care sunt primele semne că te-ai infectat cu Covid-19 și ce recomandă medicii

Care sunt primele semne că te-ai infectat cu Covid-19 și ce recomandă medicii

Deși primele simptome ale bolii Covid-19 sunt foarte similare cu cele ale altor infecții virale, medicii au raportat în ultimul timp și semne particulare care ar putea să le dea de gândit celor care suspectează că s-au infectat cu noul coronavirus. Iată ce trebuie să faci dacă crezi că ai contactat virusul SARS-CoV-2.

Care sunt primele semne că te-ai infectat cu Covid-19 și ce recomandă medicii
Sursa foto: Hepta
de Cristina Tudorache    |    23 Iul 2020   •   23:05

Medicii din toată lumea avertizează că noul virus este foarte periculos, putând duce la boli respiratorii grave, sechele ale sistemului nervos și chiar deces, mai ales în cazul pacienților care suferă și de alte patologii.

Numărul mare de cazuri de coronavirus raportate în România, dar și mărturiile mai multor pacienți care nu-și pot explica cum au contactat virusul i-au făcut pe români din ce în ce mai suspicioși cu privire la o posibilă infectare. Peste 8.000 de români și-au făcut test la cerere doar în utimele 24 de ore. 

Simptomele specifice infecției Covid-19

Cele mai comune semne ale infecţiei sunt tusea, febra sau frisoane, oboseala, durerile musculare, dificultăţi de respiraţie, durere de cap, durerea în gât, nasul curgător ori congestionat, greaţa şi diareea. Mulți bolnavi au descoperit virusul după ce pierderea mirosului sau gustului le-a dat de gândit. Printre aceștia se numără și prezentatoarea Andreea Esca, care recent a dezvăluit că atât ea, cât și soțul și fiul au fost infectați cu SARS-CoV-2.

Pentru că multe dintre simptome sunt comune cu ale altor infecţii respiratorii, este important să te adresezi medicilor specialişti pentru a stabili conduita terapeutică.

Ce recomandă medicii să faci dacă bănuiești că te-ai infectat cu Covid-19

Noul coronavirus se transmite la fel ca şi celelalte virusuri care produc infecţii respiratorii prin picăturile de secreţie produse de persoana bolnavă care tuşeşte sau strănută, prin contactul apropiat – atingere, strângere de mâini – sau prin atingerea suprafeţelor contaminate după care mâinile neigienizate sunt duse la nas, gură sau ochi. Ajuns în corp, virusul se fixează pe celulele mucoaselor nazale unde se multiplică şi se răspândeşte la plămâni şi la alte organe şi ţesuturi.

Potrivit definiţiei date de specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică, un caz suspect este orice persoană cu infecţie respiratorie acută, cu debut brusc sau care are cel puţin unul dintre următoarele simptome: tuse, febră, dificultate de respiraţie sau orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie sau pleurezie.

„Dacă medicul de familie nu poate fi găsit, persoana respectivă trebuie să sune la DSP, la acel TELVERDE şi, în funcţie de informaţiile primite, să acţioneze în consecinţă. Dar, dacă starea de sănătate nu este bună, nu a dat nici de medicul de familie şi nu se simte bine, atunci să sune la numărul de urgenţă 112. Şi să spună, pentru Dumnezeu: suspicionez, da, am avut contacte cu persoane bolnave, am mers într-o zonă foarte aglomerată, nu m-am protejat suficient. Adică, să anunţe că ar putea fi aşa ceva pentru ca echipajul care vine – fie că e de la noi, fie că e de la SMURD – să vină echipat corespunzător”, spune Dr. Alice Grasu, managerul serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, citată de publicația Adevărul.

Dr. Alice Grasu susține că la serviciul de urgență 112 ar trebui să apeleze doar cazurile relativ grave: „Cu febră mare care nu cedează la tratament, cu dificultăţi de respiraţie, cu tuse, cu dureri musculare, articulare puternice care-l plasează în contextul definiţie de caz SARS-CoV-2. În aceste caz, pacientul să nu stea tot sperând că o să-i treacă!”, avertizează managerul.

Unde te poți testa pentru Covid-19

Criteriile de testare stabilite de autorităţi includ simptomele specifice infectării cu Covid-19, contactul cu o persoană confirmată cu noul virus, iar Direcţiile de Sănătate Publice stabilesc cine va fi testat prin programul national al Ministerului Sănătăţii.

Dacă vrei să te testezi în rețeaua privată, poți să soliciți un test RT-PCR, care costă între 250 și 350 de lei. Persoanele asimptomatice sau cele care suspectează o infecţie se pot programa, prelevarea probelor fiind făcută printr-un exudat nasofaringian. Rezultatele sunt gata în 72 de ore şi pot fi trimise şi prin e-mail sau consultate online.

×
Subiecte în articol: simptome medic de familie
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close