Antena 3 CNN Actualitate Tradiţii şi obiceiuri de Înălţarea Domnului. Sărbătoarea mai este numită în popor și Ispas

Tradiţii şi obiceiuri de Înălţarea Domnului. Sărbătoarea mai este numită în popor și Ispas

Înălţarea Domnului se sărbătoreşte întotdeauna într-o zi de joi, la 40 de zile de la Paște.

traditii inaltarea domnului
Tradiţii şi obiceiuri de Înălţarea Domnului. Sărbătoarea mai este numită în popor și Ispas
de Redacția Antena 3 CNN    |    13 Iun 2024   •   06:30

Azi, 13 iunie, credincioșii cinstesc sărbătoarea Înălțării Domnului.

În popor, Înălțarea Domnului mai poartă denumirea de Ispas, fiind ultima zi în care se pot înroși ouă, până la Paștele viitor.

La Înălţarea Domnului se sărbătoreşte şi Ziua Eroilor, iar în toate bisericile din țară se fac slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor săi timp de patruzeci de zile de la Înviere. La sfârşitul celor 40 de zile, Mântuitorul le-a promis apostolilor că le va trimite Duhul Sfânt, care îi va ghida în propovăduirea credinței.

În tradiția populară, această zi este asociată cu mai multe tradiții și obiceiuri.

Citește și: Calendar ortodox pentru iunie 2024. Înălțarea Domnului și Rusaliile, printre cele mai importante sărbători ale lunii

În popor, sărbătoarea Înălţarea Domnului se mai numeşte şi Ispas, după numele ciobanului despre care se spune că a fost martor la evenimentul religios şi a stat ascuns după pietre, apoi a povestit cum s-a înălţat Mântuitorul Iisus Hristos la Cer.

În această zi, credincioșii merg la Biserică, se roagă pentru ei și pentru cei adormiți și dau de pomană ouă roşii, cozonac, pască şi alte bunătăţi.

Tradiţii şi obiceiuri de Înălţarea Domnului, 13 iunie 2024

Oamenii se salută cu formulele "Hristos s-a Înălţat!" şi "Adevărat s-a Înălţat!".

În unele zone ale țării, oamenii pun la ferestre leuștean, având credința că vor fi protejați de rele.

De asemenea, în anumite regiuni din țară, copiii confecționează păsări din hârtie și le aruncă în aer, simbolizând înălţarea lui Iisus Hristos la Ceruri.

Se mai spune că în ziua de Ispas pleacă și sufletele celor adormiți spre cer, motiv pentru care rudele împart diverse alimente în numele lor.

De asemenea, în această noapte, fetele și flăcăii din sat merg să culeagă flori de alun, care vor fi folosite ca leac pentru tot felul de boli. 

Rugăciune de Înălţarea Domnului, sărbătoare în calendarul ortodox 13 iunie 2024

"Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce pogorându-Te din cer la cele de pe pământ ca om, ai înălţat, ca un Dumnezeu milostiv, firea noastră cea căzută, Cel Care apoi ai străbătut tăria cerului şi ne-ai unit pe noi cu Tatăl, la Tine cădem cu smerenie şi ne rugăm, Mântuitorule: trimite peste noi toţi Duhul Tău cel dătător de har, de lumină, de iubire şi de pace lăuntrică!

Goneşte de la noi, ticăloşii, gândurile rele care ne tulbură, căci ştii, Cunoscătorule de inimi, cât de mare este războiul lăuntric la care suntem supuşi. Vindecă rănile noastre sufleteşti şi luminează ochii cugetelor noastre!  

Tu ştii că însetează de Tine inimile noastre ca un pământ uscat! Aşadar, trimite harul Tău, Doamne, ca să ne sature foamea şi să ne adape setea, căci pe Tine Te dorim şi de Tine însetăm, Lumina Adevărului, Dătătorul mântuirii.

Ajută-ne, Doamne, să ne trezim din somnul greu al păcatului şi să ne înălţăm cugetele şi simţirile noastre la cer, pentru a ne împărtăşi şi noi de bucuria veacului ce va să fie. Amin!"

×
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close