Antena 3 CNN Actualitate Martori ai tragediei din Clubul Colectiv, audiați la Poliția Capitalei

Martori ai tragediei din Clubul Colectiv, audiați la Poliția Capitalei

Martori ai tragediei din Clubul Colectiv, audiați la Poliția Capitalei
02 Noi 2015   •   09:33

Martori ai tragediei de la Clubul Colectiv vor fi audiați luni la Poliția Capitalei, după ce procurorii vor dispune acest lucru, au anunțat pentru Agerpres surse din DGPMB.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a preluat de la Parchetul Capitalei ancheta în cazul incendiului de la Clubul Colectiv.

"Considerentele care au stat la baza preluării au vizat caracterul complex al cauzei determinat de împrejurările în care s-a produs incendiul, de urmările grave ale acestuia și constatând că pentru finalizarea urmăririi penale este necesar a se efectua o multitudine de acte de urmărire penală cu implicarea unor structuri centrale ale altor autorități, fiind necesară și alocarea de resurse logistice suplimentare", anunța sâmbătă, printr-un comunicat de presă, Parchetul General.

O echipă de procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică — Biroul de criminalistică efectuează, împreună cu efective de polițiști de la IGPR — DIC și Serviciul Omoruri din DGPMB, cercetări la fața locului.

×
Subiecte în articol: Club Colectiv incendiu club colectiv
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close