Antena 3 CNN Actualitate Trei elevi reţinuţi şi unul internat la Psihiatrie, după bătaia de la şcoala din Lipova, Arad: "Dă-i! Direct! Ca la box!"

Trei elevi reţinuţi şi unul internat la Psihiatrie, după bătaia de la şcoala din Lipova, Arad: "Dă-i! Direct! Ca la box!"

Trei elevi au fost reţinuţi şi unul a fost internat la Psihiatrie, după bătaia care a avut loc la Liceul "Atanasie Marinescu" din Lipova, județul Arad.

Trei elevi reţinuţi şi unul internat la Psihiatrie, după bătaia de la şcoala din Lipova, Arad: "Dă-i! Direct! Ca la box!"
Sursa foto: Facebook
de Mia Lungu    |    22 Sep 2021   •   10:52

"În baza probatoriului administrat, faţă de trei minori au fost dispuse măsuri preventive, după cum urmează: minorul de 13 ani a fost internat la Spitalul Judeţean Arad - Secţia Neuropsihiatrie Pediatrică; ceilalţi doi minori care şi-au agresat colegul au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Tânărul care a filmat şi ulterior distribuit imaginile a fost, de asemenea, reţinut.

În cauză se continuă cercetările pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovirea sau alte violenţe, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova", a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

Elev bătut de colegi pentru că a refuzat să fie umilit, la o şcoală din Lipova, Arad

Un elev a fost bătut de colegi pentru că a refuzat să fie umilit, la o şcoală din Lipova, judeţul Arad.

Elevul a fost bătut de colegi, ieri, chiar în sala de clasă, după ce acesta a refuzat să fie umilit şi nu a vrut să închidă uşa clasei atunci când unul dintre colegi l-a obligat să facă asta.

Scenele violente au fost filmate de un alt coleg, iar imaginile au ajuns pe reţelele de socializare, iar ulterior la rudele celor implicaţi, dar şi la Poliţie.

Pe imagini se poate observa cum elevul agresat stă în bancă, timp în care un alt elev, dar şi câţiva colegi, stau în picioare lângă bancă, şi îl provoacă pe acesta să se ridice.

La un moment dat, băiatul s-a ridicat şi a fost lovit cu pumnii de unul dintre colegi, iar când a ripostat pentru a se apăra a fost lovit de alţi doi colegi, cu pumnii şi cu picioarele.

În tot acest timp, elevul care a filmat cu telefonul mobil scenele violente îi încuraja pe agresori să îl lovească pe elev.

"Dă-i! Direct! Ca la box!", striga elevul care filma.

Bunicul elevului agresat a anunţat că va merge marți la Poliţie, pentru a depune o plângere, iar cel mai probabil, poliţiştii vor deschide o anchetă.

×

Poliţiştii nu au mai întâlnit aşa ceva niciodată

Un şofer din Bucureşti a ieşit pozitiv la şapte din cele opt substanţe pe care aparatul Drugtest este programat să le detecteze

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
x close