Antena 3 CNN Actualitate Tun și închisoare la RATB

Tun și închisoare la RATB

<1 minut de citit Publicat la 23:42 06 Iul 2015 Modificat la 23:42 06 Iul 2015
ratb.jpeg
Fostul director al RATB, Viorel Popescu, a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare pentru abuz în serviciu şi conflict de interese. Conform procurorilor DNA, Viorel Popescu a prejudiciat regia de transport cu peste 800.000 de euro prin încheierea unui contract cu o firmă care a oferit RATB servicii de asistenţă juridică, deşi nu avea acest drept. În acest dosar, Regia Autonomă de Transport Bucureşti a cerut în instanţă recuperarea prejudiciului astfel că anchetatorii au pus deja sechestru pe bunurile imobile ale fostului director RATB. Decizia a fost luată de Tribunalul Capitalei şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti. Viorel Popescu mai este de altfel judecat într-un dosar penal. El este acuzat că la sfârşitul lui 2011 a primit 2.500 de euro de la administratorii a două firme pentru a le facilita derularea unui contract ce viza vânzarea de către regie a unor autovehicule casate.


×
x close