Antena 3 CNN Actualitate Udrea: Laura Codruţa Koveşi îi protejează pe apropiaţii preşedintelui Iohannis

Udrea: Laura Codruţa Koveşi îi protejează pe apropiaţii preşedintelui Iohannis

Udrea: Laura Codruţa Koveşi îi protejează pe apropiaţii preşedintelui Iohannis
Sursa foto: facebook.com
11 Mar 2015   •   15:43

Elena Udrea o acuză pe procurorul-şef Laura Codruţa Koveşi, într-un nou mesaj postat astăzi pe Facebook, că îi apără pe liderii PNL, în frunte cu Vasile Blaga.

"Ieşirea de ieri a procurorului-şef DNA, Laura Codruţa Koveşi, prin care l-a exonerat şi mângâiat pe frunte pe Vasile Blaga devoalează, de fapt, protecţia de care se bucură liderii PNL şi apropiaţii noului Preşedinte în această perioadă. Practic, aceştia sunt imuni pentru că este nevoie de ei în vederea schimbării majorităţii parlamentare. Am putea fi de acord cu declaraţia doamnei Koveşi că denunţurile nu erau suficiente dacă nu exista o fractură logică evidentă şi pentru un copil de clasa întâi: pe baza denunţurilor făcute în care se aminteşte de Vasile Blaga şi alţi lideri PNL, în cazurile lui Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu s-a dispus arestul la domiciliu în dosarul Microsoft. Semn că procurorii au crezut în veridicitatea declaraţiilor şi au probe în acest sens. Mai ales că Dorin Cocoş a prezentat conturi şi facturi concrete în sprijinul spuselor sale.", a scris Udrea.

În continuare, fostul preşedinte PMP face referire la cazul său, reafirmând că denunţurile pe care şi-au construit acuzarea procurorii au apărut din senin, iar judecătorilor le-ar fi necesar mai mult curaj în aplicarea legii. 

"Mai mult decât atât, în cazul Elenei Udrea, s-au luat decizii impuse de conducerea DNA chiar dacă existau doar denunţuri apărute din senin şi doar pe ultima sută de metri a anchetei. Deci, argumentul doamnei Koveşi nu stă în picioare.
Ca să fie foarte clar, Elena Udrea nu se bate şi nu atacă instituţiile statului: SRI, DNA sau Înalta Curte. Din contră, procurorii şi judecătorii sunt oameni în care fostul ministru are încredere că vor proceda şi acţiona corect. Singura observaţie este că poate ar fi nevoie de ceva mai mult curaj în aplicarea legii.

În final, Elena Udrea, prin vocea echipei de comunicare, îi acuză direct pe Laura Codruţa Koveşi şi pe Florian Coldea că au făcut din ea o ţintă.

"Lupta Elenei Udrea este cu şefii a două instituţii: Laura Codruţa Koveşi şi Florian Coldea, care exercită puterea în România de o manieră ocultă. Elena Udrea nu este şi nu va fi vreodată o victimă. Cine încearcă să o prezinte ca pe un om înfrânt greşeşte amarnic. Ea este însă o ţintă evidentă şi evoluţiile din dosarele sale (inclusiv informaţiile apărute ieri în presă) dovedesc cu vârf şi îndesat acest lucru."

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close