Antena 3 CNN Actualitate Un bărbat din Alba a făcut o descoperire uluitoare în timp ce săpa ca să construiască un gard. Poliţia a fost alertată

Un bărbat din Alba a făcut o descoperire uluitoare în timp ce săpa ca să construiască un gard. Poliţia a fost alertată

A.E.D.
<1 minut de citit Publicat la 15:44 21 Iun 2025 Modificat la 11:41 22 Iun 2025
poza in care apare o masina de politie
Muniţia a fost descoperită la o adâncime relativ mică. Sursa foto: Agerpres

Un bărbat din județul Alba a făcut o descoperire uluitoare în timp ce săpa pentru a face modificări la gardul propriei locuințe. Când și-a dat seama ce găsise de fapt, a alertat imediat poliția. La fața locului au ajuns atât agenți de poliție, cât și pirotehniști, care au ridicat un element de muniție neexplodată din curtea localnicului.

Potrivit Agerpres, o bombă de aruncător de calibrul 50, cu focos, din cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost descoperită, sâmbătă, de către un localnic dintr-un sat din Alba, în timp ce săpa o groapă pentru construcţia unui gard.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alex Crişan, echipa pirotehnică a intervenit sâmbătă, pentru asanarea muniţiei rămase neexplodate, în satul Răchiş, comuna Mirăslău.

"Ca urmare a misiunii pirotehnice a fost preluată de către echipajul pirotehnic o bombă de aruncător de calibrul 50, cu focos, din Al Doilea Război Mondial", a transmis Alex Crişan.

Acesta a precizat că bomba a fost găsită pe o proprietate privată, în timpul efectuării unor gropi pentru amplasarea unor stâlpi pentru un gard. Muniţia a fost descoperită la o adâncime relativ mică. 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close