Cazul, spun autorităţile, este monitorizat, dar fără ca cineva să facă ceva pentru acest copil. Familia, mult prea săracă pentru a susţine financiar un tratament, cere ajutor din partea străinilor.
Până la doi ani, Alexandru părea un copil normal. Dintr-o dată a început să se îngraşe şi atunci mama lui povesteşte că a mers cu el la doctor şi a primit un diagnostic cumplit: obezitate morbida, boala Willy. Pe zi ce trece băiatul ia în greutate, în ciuda condiţiilor vitrege în care trăieşte familia.
Medicii i-au recomandat un regim alimentar care printre altele cuprinde: peşte, carne de vită, citrice. Este o alimentaţie normală pentru unii, însă familia Negrici trăieşte lunar cu 300 de lei alocaţia fetei şi pensia de handicap a băiatului.
De situaţia familiei ştie şi Primăria, care nu poate face însă mare lucru. La fel spun şi cei de la Protecţia Copilului care monitorizează cazul.
Ştiri video recomandate