Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a reacționat după ce, în ultimele zile, au circulat pe rețelele sociale mai multe informații false despre lacul Vidraru. Unele postări sugerau că francezii ar fi secat lacul pentru a scoate aur sau că pe fundul apei s-ar afla sate dispărute.
„Zilele acestea circulă în social media tot felul de povești: că francezii ar fi secat lacul ca să scoată aur, că ar exista sate «dispărute» pe fundul apei. Nimic mai fals”, a transmis ministrul.
Bogdan Ivan explică faptul că lacul a fost golit controlat, pentru prima dată în aproape 60 de ani, pentru lucrări de întreținere și modernizare esențiale. „Adevărul este simplu: lacul Vidraru este golit controlat pentru prima dată după aproape 60 de ani, pentru lucrări de întreținere și modernizare care îi vor asigura funcționarea pentru încă 40 de ani! Totul este legal, avizat și absolut necesar pentru siguranța viitoare a barajului”, a precizat acesta.
@danconty75 „Filmat de aproape! Se golește barajul Vidraru și fură nu doar apa, ci și aurul ascuns în nămol. Tu ai vedea asta? ??”Pamflet #AurLaVidraru #FurtDeAur #ApaSiAur #SecreteDinRomania #fyp ♬ sunet original - danconty
Valoarea contractului de retehnologizare depășește 188 de milioane de euro. Golirea a început pe 1 august 2025 și va dura până în primăvara anului viitor, iar capacitatea normală a lacului va fi refăcută în toamna lui 2026.
Ministrul a clarificat și imaginile cu zidurile apărute în albia lacului, care au alimentat speculațiile din mediul online: „Zidurile apărute acum nu sunt «ruine misterioase», ci vechile locuințe și construcții tehnice folosite la ridicarea barajului cu zeci de ani în urmă”.
În mesajul său, Ivan a subliniat că adevărata „comoară” a Vidrarului nu are legătură cu aurul sau conspirațiile, ci cu munca românilor și rolul său pentru sistemul energetic național. „«Aurul» pe care îl scoatem noi de aici nu se măsoară deci în kilograme, ci în siguranță, independență energetică și mândria de a păstra vie o lucrare monumentală ridicată prin efortul și priceperea românilor”, a scris el.
@nicknephilim ♬ original sound - Nicknephilim
Ministrul le transmite celor tentați de teorii conspiraționiste că realitatea este mult mai simplă: „Vidraru nu ascunde aur, ci munca uriașă a inginerilor și muncitorilor români care, în anii ’60, au ridicat una dintre cele mai mari și mai trainice construcții hidrotehnice din Europa! (…) Să lăsăm deci poveștile cu mistere și conspirații pentru cărți și filme. Realitatea este că Vidraru stă drept și va continua să servească România, așa cum a făcut-o deja timp de șase decenii.”