Antena 3 CNN Actualitate Medic timişorean, despre răniţii din Colectiv: rata mortalităţii la pacienţii cu arsuri de peste jumătate din suprafaţa corpului este de 80%

Medic timişorean, despre răniţii din Colectiv: rata mortalităţii la pacienţii cu arsuri de peste jumătate din suprafaţa corpului este de 80%

Medic timişorean, despre răniţii din Colectiv: rata mortalităţii la pacienţii cu arsuri de peste jumătate din suprafaţa corpului este de 80%
de S.T.    |    12 Noi 2015   •   23:45

Un medic timişorean laudă modul în care sunt trataţi răniţii din clubul Colectiv în spitale din Bucureşti, însă crede că un lucru nu li s-a putut asigura, scrie pressalert.ro.

Lazăr Fulger, preşedintele Colegiului Medicilor din Timiş, a explicat că personalul medical din Bucureşti "s-a mişcat fantastic".

"Alături de corpul bucureştean au venit să-i sprijine şi colegi din întreaga ţară. Acest număr mare de arşi a presupus un volum uriaş de muncă. Oamenii şi-au făcut datoria dar, cu toate acestea, au existat nemulţumiri”.

Medicul Lazăr Fulger consideră că senzaţia de nemulţumire poate să apară în orice situaţie în care se primeşte un serviciu, mai ales în cazul unui serviciu medical. Asta pentru că "nu ai certitudinea că finalul va fi cel dorit de pacient sau de familia pacientului. De exemplu, arşii de la 50% din suprafața corpului, la care se adaugă şi o arsură a căilor aeriene superioare, au o mortalitate de 80%. În cazul răniţilor din clubul Colectiv, oamenii au încercat să spună, dar lumea nu i-a ascultat. La un moment dat, când au început să apară decesele, care erau previzibile, indiferent unde ar fi fost trataţi aceşti bolnavi, a început să se strige că de ce nu-i trimiteţi în străinătate, a fost o presiune uriaşă. Oamenii au început să fie trimişi, dar nu au putut să fie trimişi toţi, pentru că poţi să agravezi situaţia lor”.

Mai multe, pe pressalert.ro.

×
Parteneri
Firea și Burduja sunt noii candidați la Primăria Capitalei
x close