Antena 3 CNN Actualitate De ce nu îşi mişcă Vladimir Putin mâna dreaptă | Explicaţiile Adinei Anghelescu

De ce nu îşi mişcă Vladimir Putin mâna dreaptă | Explicaţiile Adinei Anghelescu

Fost jurnalist de război şi jurnalist de investigații, Adina Anghelescu, a explicat de ce Vladimir Putin nu îşi mişcă mâna dreaptă atunci când se deplasează.

De ce nu îşi mişcă Vladimir Putin mâna dreaptă | Explicaţiile Adinei Anghelescu
Sursa foto: Arhiva Antena 3
de Claudia Popovici    |    02 Iul 2022   •   19:22

Vladimir Putin atrage deseori atenția prin aparițiile sale, iar în urma invaziei asupra Ucrainei, din ce în ce mai mulți specialişti au început să îi studieze comportamentul.

Astfel, un gest al liderului de la Moscova care a trecut neobservat până acum, a ajuns să stârnească teorii ale conspirației.

De ce își ține întotdeauna Vladimir Putin brațul drept lipit de corp atunci când merge, a fost întrebarea pe care mulţi experți şi-au adresat-o. 

Multă vreme unii au văzut în acest gest o afecțiune neurologică, poate chiar un semn al debutului bolii Parkinson, deoarece oscilația redusă a brațului ar fi un potențial indicator al unei precoce maladii.

 Alții au speculat pe tema unui accident vascular cerebral minor sau chiar că ar suferi de autism, dar adevărul a ieşit la iveală.

Fost jurnalist de război şi jurnalist de investigații, Adina Anghelescu, a explicat de ce obișnuiește Vladimir Putin să se deplaseze cu mâna dreaptă imobilă. 

"În urmă cu câțiva ani a fost un studiu realizat de către neurologii olandezi ai unei universități olandeze și a mai existat și un alt studiu care a apărut în British Medical Journal în care aveau aceeași concluzie foarte interesantă, și anume aceea că nemișcarea în balans a mâinii drepte cu mâna stângă se datorează antrenamentului la care el a fost supus de-a lungul timpului la KGB.

Pentru că, spuneau ei, conform ghidului existent în momentul în care faci astfel de antrenamente, ei erau obișnuiți să țină arma mai spre piept.

La antrenamente sunt obișnuiți să țină mâna dreaptă mult mai nemișcată, ca să fie foarte atenți în momentul în care își folosesc mâna ca să tragă arma și să se poată folosi de ea foarte rapid.

Deci aceasta ar fi putea fi o explicație, a precizat jurnalistul de investigații Adina Anghelescu la Antena 3. 

În tinerețe, Vladimir Putin a primit o educație militărească, în cadrul Școlii Superioare Dzerjinski a KGB-ului, din Moscova iar apoi, prin mijlocul anilor 1980, la Institutul KGB Yuri Andropov din Moscova (care în prezent poartă numele Academia pentru Informații Externe).

În aceste locuri a învățat să țină mâna dreaptă nemișcată  cu scopul de a se proteja rapid în cazul unei amenințări.

×
Subiecte în articol: Adina Anghelescu Vladimir Putin
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close