Antena 3 CNN Alegeri parlamentare 2020 Deputat care a vorbit la microfonul Parlamentului sub un minut candidează pentru al patrulea mandat

Deputat care a vorbit la microfonul Parlamentului sub un minut candidează pentru al patrulea mandat

Despre unii oameni se spune că tac şi fac. Cu siguranţă, este valabil şi pentru parlamentari. Chiar dacă în cazul unora e greu de spus cu ce s-au ocupat pe parcursul mandatului, este, în schimb, evident că respectivii tac cu foarte multă convingere. Antena 3 a prezentat, la Politikix, cazul unui deputat care şi-a trecut deja în CV trei legislaturi, pe parcursul cărora a vorbit la microfonul sălii de plen aproximativ două minute. Însumate!

Deputat care a vorbit la microfonul Parlamentului sub un minut candidează pentru al patrulea mandat
de Gabriel Dano    |    28 Oct 2020   •   12:10

Este vorba de Cristina Dumitrache (foto galerie), deputat PSD de Constanţa, cu o traiectorie politică interesantă. 

Fiica vicepreşedintelui PSD Constanţa, a fost iniţial consilier judeţean apoi, la doar 25 de ani, a intrat în Parlament să reprezinte judeţul în calitate de deputat.

Se întâmpla în anul 2008. Până la finalul legislaturii, avea să ia cuvântul la microfon 36 de secunde.

De atunci, Dumitrache a mai 'prins' două mandate: în 2012 şi în legislatura actuală, care a început în decembrie 2016. 

Ea a înregistrat un sensibil progres oratoric: în al doilea mandat a luat cuvântul pentru 45 de secunde iar în actualul mandat a reuşit, până recent, să însumeze 59 de secunde în şapte prezenţe la microfon. 

Poziţiile exprimate de Cristina Dumitrache la microfonul forului legislativ sunt extrem de concise: este vorba de momentele în care spune "Prezent" sau în care îşi salută colegii. 

Ea a explicat, într-un dialog cu reporterul Antena 3, de unde atâta concizie.

"A fost o alegere în care m-am concentrat mai mult pe fapte, pe a-mi susţine direct proiectele şi nu am ales să-mi citesc declaraţiile politice de la microfonul Parlamentului. Am ales să le depun în scris", argumentează Dumitrache. 

Există şi mici neajunsuri ale reţinerii de a vorbi la microfon: alegătorii din circumscripţia unde a fost aleasă nu o cunosc şi, deci, nu pot spune dacă au văzut-o la cabinetul parlamentar. 

Cât despre faptul că şi-a început cariera în politica mare la vârsta la care alţii abia termină facultatea, Cristina Dumitrache vrea să spulbere orice îndoială:

"Din punctul meu de vedere, pot spune că am intrat în Parlament cu experienţa de viaţă a unui om care nu a fost tocmai ţinut în puf. Dacă pentru mulţi este uşor să mă eticheteze ca fata lu' tata, îi asigur că am un tată foarte exigent şi asta mi-a impus nişte standarde foarte înalte", a mărturisit ea.

Acum, în prespectiva celui de-al patrulea mandat pentru care candidează, Cristina Dumitrache are şanse reale să îşi depăşească performanţele oratorice anterioare: odată depus jurământul, trebuie doar să vorbească la microfon ceva mai mult de un minut.

×
Subiecte în articol: Cristina Dumitrache Politikix
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close