Ministrul de Interne al Marii Britanii, Shabana Mahmood, a vorbit de "reluarea controlului granițelor" cu ocazia expulzării a câteva zeci de infractori în România, scrie Agerpres, care citează presa internațională. Cele 47 de persoane au fost extrădate cu avionul și au primit carduri cu până la 2.000 de lire sterline.
"Preluând controlul asupra granițelor noastre, cred că acest lucru creează condițiile ca britanicii obișnuiți, decenți, să fie primitori cu cei care vin în țara noastră (...)
Cred că o frontieră sigură este necesară pentru menținerea a ceea ce, de fapt, sunt relații inter-rasiale foarte pozitive în țara noastră", a spus Mahmood pentru postul ITV News.
Ea s-a declarat, totodată, preocupată de faptul că retorica forțelor de extremă dreapta "scapă de sub control" şi și-a reînnoit promisiunile de a îmbunătăți securitatea frontierelor.
Mahmood a făcut aceste comentarii în contextul în care ITV News a primit accesul de a filma un zbor de expulzare din Regatul Unit pentru infractori străini.
Este vorba despre 47 de persoane care inițial au venit legal în Marea Britanie, dar apoi au comis infracțiuni, inclusiv furturi, infracțiuni sexuale şi crime.
Infractorii au fost condamnați la pedepse cu închisoarea, fiind transportați în România în vederea executării sentinței.
La bordul avionului, celor expulzați li s-au înmânat carduri cu până la 2.000 de lire sterline, după ce au fost de acord să-și ispășească pedeapsa în țara de origine.
"O expulzare voluntară este, de fapt, mai ieftină pentru contribuabilul britanic. De mult timp oferim pachete financiare ca stimulent ca acești indivizi să renunțe la tentativele de a rămâne în țara noastră și să plece", a explicat ministrul britanic.
Mahmood a mai spus că intenționează să intensifice expulzările în cadrul acordului încheiat în iulie cu Parisul, ce prevede revenirea în Franța a migranților ajunși ilegal, pe mare, în Regatul Unit.