Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în municipiul Suceava. Un bărbat și-a pierdut viața după ce a ajuns cu motocicleta pe acoperișul unei case

Accident grav în municipiul Suceava. Un bărbat și-a pierdut viața după ce a ajuns cu motocicleta pe acoperișul unei case

Un tânăr, în vârstă de 29 de ani, şi-a pierdut viaţa după ce a plonjat cu motocicleta într-o vale adâncă, ajungând pe acoperişul unei case. Accidentul de circulaţie s-a produs duminică, în localitatea suceveană Valea Putnei.

Potrivit Adevarul.ro, cauza tragediei a fost faptul că nu a adaptat o viteză corespunzătoare, pe un sector de drum uşor în rampă, la intrarea într-o curbă la dreapta și a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. El a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea din stânga a drumului, după care, conducătorul motociclului a fost proiectat pe acoperişul unei anexe gospodăreşti. În urma producerii accidentului motociclistul a suferit leziuni grave, motiv pentru care i-au fost acordate îngrijiri medicale la faţa locului de către un echipaj medical, ulterior fiind transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde a decedat la scurt timp.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă