Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident în Brăila: Un autobuz plin cu ucraineni a ieşit în afara şoselei şi a ajuns într-un şanţ

Accident în Brăila: Un autobuz plin cu ucraineni a ieşit în afara şoselei şi a ajuns într-un şanţ

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 22:53 23 Noi 2025 Modificat la 22:53 23 Noi 2025
În autobuz se aflau 24 de ucraineni care se îndreptau din Bulgaria. FOTO: ISU Bulgaria

Un accident în care a fost implicat un autobuz a avut loc duminică seara la ieşire din municipiul Brăila spre Galaţi, pe DN 22B.

În autobuz se aflau 24 de ucraineni care se îndreptau din Bulgaria, către Vama Giurgiulești.

La fața locului au fost alocate o autospecială de stingere, o descarcerare, trei ambulanțe SMURD, 0 autospecială pentru transport personal și victime multiple ( ATPVM) și cinci ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță, potrivit ISU Brăila.

Pasagerii au fost evacuați în siguranță și evaluați medical de către echipajele specializate alocate la caz.

Doi dintre ocupanți, conștienți și cooperanți, vor fi transportați  la spital, pentru investigații amănunțite, după ce au acuzat dureri lombare.

La locul interventiei s-au mai deplasat două microbuze si un autobuz de la vama Giurgiulesti pentru preluarea pasagerilor.

Inițial a fost activat Planul Roșu de intervenție, având în vedere numărul mare de persoane, dar ulterior a fost dezactivat.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole