Producătorul auto Mercedes-Benz a lansat un program generos de plecări voluntare, prin care angajații pot primi până la 500.000 de euro dacă decid să plece din firmă. Oferta a ajuns la aproximativ 40.000 de salariați, iar 4.000 dintre aceștia au acceptat deja propunerea.
Programul, numit „Next Level Performance”, face parte dintr-un plan de economii de 5 miliarde de euro până în 2027 și se adresează în special angajaților din departamentele administrative, IT și alte servicii de suport, scrie publicația Handelsblatt.
De altfel, programul se numără printre cele mai mari din istoria industriei auto din Germania. Mercedes-Benz vrea să reducă cheltuielile și să se adapteze mai rapid la schimbările din sector.
Ce sumă va primi un angajat cu o vechime de 20 de ani în companie
Deoarece angajații Mercedes-Benz din Germania sunt protejați de concedieri prin acorduri interne până la finalul anului 2034, compania trebuie să le facă oferte suficient de atractive pentru a-i convinge să plece de bunăvoie.
Pachetul de compensație, valabil până la sfârșitul lunii martie 2026, este adaptat individual pentru fiecare angajat, în funcție de vârstă, vechime, funcție și nivelul salarial.
Spre exemplu, un manager de echipă în vârstă de 55 de ani, cu trei decenii de experiență și un salariu lunar de 9.000 de euro, ar putea primi peste 500.000 de euro. În schimb, un angajat în vârstă de 45 de ani, cu o experiență de 20 de ani în companie și un venit de 7.500 de euro pe lună, ar primi în jur de 300.000 de euro.
Programul este destinat exclusiv celor care aleg voluntar să plece și a început în luna aprilie, urmând să rămână deschis până la sfârșitul lui martie 2026.