În Three Sisters Swamp, o zonă mlăștinoasă din statul american Carolina de Nord, fluviul Black River șerpuiește printre chiparoși de baltă cu trunchiuri impresionante, care au supraviețuit secolelor. Unul dintre ei este considerat cel mai bătrân copac viu din estul fluviului Mississippi a cărui vârstă a fost confirmată științific, potrivit World Atlas.
Identificat prin codul BLK227, arborele avea cel puțin 2.624 de ani în 2018. Cea mai veche secțiune de lemn datată de cercetători provine din anul 605 î.Hr. Copacul crește la nord-vest de orașul Wilmington, într-o zonă în care de-a lungul râului se păstrează încă exemplare străvechi de chiparos.
Pentru a ajunge la acești arbori, vizitatorii trebuie să înainteze cu caiacul printre canalele mlaștinii. Deasupra apei se ridică trunchiuri masive, cu vârfuri rupte sau aplatizate de furtuni și uragane care au trecut peste regiune de-a lungul secolelor.
Copacul care creștea încă din anul 605 î.Hr.
BLK227 are un trunchi relativ drept, spre deosebire de alți chiparoși din apropiere, ale căror forme sunt mult mai neregulate.
În timpul cercetărilor din zona Black River, ghidul Charles Robbins a transportat cu o canoe segmentele unei scări extensibile de aproximativ 11 metri. Cu ajutorul acesteia, echipa a putut ajunge la porțiuni de lemn sănătos aflate deasupra bazei trunchiurilor, care sunt adesea goale în interior.
Vârsta arborelui a fost stabilită prin prelevarea unor probe subțiri din trunchiul viu. Cercetătorii au analizat inelele anuale de creștere, iar rezultatele au fost susținute independent prin datarea cu radiocarbon.
Probele au fost recoltate de la aproximativ trei metri deasupra solului mlăștinos, în partea superioară a bazei trunchiului. Prin urmare, vârsta măsurată nu include și anii de care copacul a avut nevoie pentru a ajunge la acea înălțime.
Cel mai vechi inel identificat datează din anul 605 î.Hr., ceea ce înseamnă că arborele era deja în creștere cu mult înainte de începutul erei noastre. În apropiere, cercetătorii au identificat și un alt chiparos ale cărui probe de lemn datează din anul 70 î.Hr.
De ce au scăpat acești copaci de tăiere
Lemnul de chiparos este apreciat pentru rezistența sa la putrezire și a fost folosit de-a lungul timpului la fabricarea șindrilei și a traverselor de cale ferată. Exploatarea comercială a pădurilor a eliminat însă mari suprafețe din vechile păduri de chiparoși din sud-estul Statelor Unite.
În zona Black River, tăierile au început încă din perioada colonială. În secolul al XIX-lea, vapoarele cu aburi puteau ajunge pe râu prin intermediul fluviului Cape Fear, facilitând transportul lemnului. Au fost tăiați atunci numeroși chiparoși și alți arbori care creșteau în pădurile inundabile.
O parte dintre exemplarele care au supraviețuit ar fi scăpat de exploatare deoarece trunchiurile lor erau goale în interior și, prin urmare, mai puțin utile pentru industria lemnului.
Cavitățile sunt frecvente la cei mai mari și mai bătrâni chiparoși din zonă. Acestea pot distruge tocmai porțiunile de lemn care ar conține cele mai vechi inele de creștere, făcând imposibilă stabilirea cu precizie a vârstei totale a arborelui.
În plus, chiparoșii cresc extrem de lent în condițiile specifice râului Black River, unde apa și solul sunt acide și sărace în nutrienți.
O pădure care crește în mijlocul apei
În aval, curentul râului încetinește, iar apa se răspândește în mlaștini întinse, dominate de chiparoși de baltă. Bazele evazate ale trunchiurilor și rădăcinile extinse îi ajută să rămână stabili în solul moale și permanent umed.
Din rădăcini cresc și niște formațiuni lemnoase care se ridică deasupra solului, cunoscute în engleză drept cypress knees. Ramurile poartă ace moi, care devin brun-roșcate toamna și apoi cad. De aceea, un chiparos fără frunze în timpul iernii poate fi perfect sănătos.
Puieții au însă nevoie de condiții speciale pentru a se dezvolta. Semințele nu pot germina sub apă, ci au nevoie de un sol umed, expus atunci când nivelul apei scade. După încolțire, plantele trebuie să păstreze o parte din frunze deasupra apei în timpul inundațiilor ulterioare. Dacă sunt complet scufundate pentru o perioadă îndelungată, pot muri.
Cum poate fi vizitată mlaștina Three Sisters
Canoele și caiacele sunt principalele mijloace prin care vizitatorii pot explora pădurea străveche. Canalele înguste trec printre trunchiurile copacilor, oferind acces în interiorul mlaștinii.
Three Sisters Swamp se află între traversarea State Road 1550 și podul de pe autostrada N.C. 53. În interior nu există trasee de vâslit marcate, astfel că, pentru o primă vizită, este recomandat sprijinul unui operator turistic sau al unui grup local cu experiență.
Nivelul apei se schimbă considerabil. Un traseu accesibil atunci când râul este mai plin poate deveni dificil în perioadele secetoase, când ambarcațiunile trebuie uneori trase sau transportate peste porțiunile cu apă puțină. De aceea, condițiile trebuie verificate înainte de alegerea locului de lansare și a celui de întoarcere.