Am fost la film. După 3 ani de pauză. Sau poate un pic mai mult cu câteva zile, nu contează. Cert este că ultimul film la care am fost, în 2022 (de ziua mea), a fost regizat de un anume Joseph Kosinksi. Iar filmul se numea Top Gun: Maverick.
Și iată-mă din nou într-o sală de cinema. Plină ochi, ca la o avanpremieră care se respectă. Culori, gălăgie, fețe diverse, vârste amestecate. Și cald, cald de parcă cele nouă inele ale iadului și-au dat întălnire la cinema. Sau, pentru cunoscători, cald ca în GP-ul din Singapore, la ceas de seară. Destinul a făcut ca filmul de azi să fie tot al lui Kosinski. Iar viața, pentru că așa e ea capricioasă, mi-a înnodat astfel, într-o atmosferă mistica specifică poveștilor moderne, cele mai mari pasiuni din viața mea: aviația și Formula 1.
Am fost la film, v-am spus deja? Scuze, înseamnă că sunt încă surescitat. Încărcat ca o baterie de Tesla, ce a fost uitata în supercharger. Dacă mă iau după voi, tinerii generației actuale (cu care îmi face o plăcere aparte să dialoghez pe social media), a durat o veșnicie să ies iarăși din casă, la un film. 3 ani, când voi socotiți timpul în secunde! Dar trebuie să mă înțelegeți, acasă este "cuibul" meu de liniște în care văd ce film vreau când vreau, într-o liniște asurzitoare a unui confort care îmi place și mă inspiră. Asta e! Bacovia asculta muzică la radio, pe întuneric. Fiecare cu "filmul" lui.
Dar filmul despre care vreau să vă povestesc nu intră în vreun tipar. Nici măcar titlul: F1 The Movie, care sună mai degrabă a documentar sau BTS - Behind the scenes, menit să te inducă în eroare precum “șopârla” întinsă de Piastri lui Verstappen în Miami anul acesta. Mie îmi e clar ca lumina zilei: Formula 1 a devenit în ultimii 5 ani un fenomen. Global! Iar dovada vine din ecranul, mic sau mare, care ne fascinează mereu: Rush 2013, Ford vs Ferrari 2019, Lamborghini, omul din spatele legendei 2022, Ferrari 2023, Drive to Survive 2019 – 2024, Prost 2024 ori Senna 2024. Și mă opresc aici.
Creșterea interesului este fantastică, unică, incomparabilă cu alte sporturi. De câțiva ani, toată lumea a învățat pe de rost piloții Formulei 1, ca pe vremuri echipa de fotbal a Braziliei. O recită cu ochii închiși, ca pe rugăciune. Piloții au trecut de statutul de vedetă, de rockstar - acum sunt idoli la care se închină zeci de milioane de oameni. Formula 1 a devenit religie!
Și asta aduce, la pachet, una caldă și alta rece. Vă explic imediat.
Toți cei care v-ați lipit sufletul și viața de Formula 1 în ultimii ani, ați făcut-o după ce v-ați umplut serile cu serialul “Drive to Survive”. Superb, creat cu suflet și măiestrie, zidit în cărămizile peliculei cu arta meșterului Manole (dacă ar fi trăit peste ocean). Fiecare episod te absorbea, trăiai și respirai odată cu el, iar la final simțeai că faci parte din întreg. TU deveneai un altul, transpus ca într-o realitate virtuală (apropo, filmul TRON Legacy este tot al lui Kosinski). Dar nu un simplu avatar, nicicum! Erai spectator și participant în același timp, user și personaj. Odată vizionat, crea dependență. Voiai să faci parte din experiență. În fiecare zi!
Dar astfel erau relevate lucruri mai puțin știute din paddock, și asta nu e bine. Consider că fiecare “dragoste” are nevoie de puțin mister. Fiecare nud, de o umbră ce ascunde detalii.
Fac o paranteză. De când a devenit fenomen, toată lumea are ceva de spus despre Formula 1. Bun, rău, frecvent sau nu, commentul este acolo, mereu prezent. Toți își dau cu părerea! Cert este că lumea curselor a intrat sub microscopul culturii online, analizată la micron, iar asta ridică voalul unei exclusivități caracteristice unui curent literar specific. Mereu am considerat că F1 este parte din SF-ul cu bandiți și revoluționari, un Robin Hood modern în care săgețile sunt argintii și lasă urme de dor roșu în sufletul fiecăruia. Dar cu atâția influenceri, specialiști, foști strategi sau ingineri care ies la rampă pe social media, astăzi nimic nu mai rămâne ascuns. Sute de camere surprind fiecare gest, cuvânt sau grimasă. Instantanee, altădată învăluite de neantul clipei, ajung acum la noi în aceeași zi. Nimic nu rămâne nespus. Iar povestea devine un simplu referat tehnic, ce își pierde valențele fiind multiplicată de mii de ori. Și, de cele mai multe ori, calitatea video a editării este prioritară mesajului. Așa ne-a educat algoritmul viralizării.
În plus, ceea ce era atât de valoros acum un sfert de secol: expunerea de doar 2-3 ore la două săptămâni (esențele tari se țin în sticluțe mici, nu?) s-a pierdut. Astăzi, ești expus zilnic la ore de mesaje video. Și riști să te îneci în valurile informaționale.
Prezentul este oportun, era nevoie să albim și niște rufe murdare precum combinezoanele după cursă. Cel puțin în USofA! Publicul recent câștigat, cel din Lumea Nouă, a rămas cu gustul otrăvit, de migdale amare, al unui moment de acum 2 decenii. Iunie 2005, acum exact 20 de ani, America a văzut F1 și n-a înțeles nimic. Plătise bilete scumpe, pretențiile erau pe măsură. Dar pe celebrul oval din Indianapolis, “Capitala Mondiala a Racingului”, au fost doar 6 mașini la start. 6!!! O glumă, chiar și pentru noi, cei din Europa, învățați cu greul. Decepția a lăsat cicatrici adânci, care se cereau scărpinate adesea.
Dar acum percepția americanilor s-a schimbat dramatic, audiența fiind într-o creștere anuală cu cel puțin 15 procente.
F1 the Movie încearcă un drum de mijloc: vreau să păstreze “core-ul” - esența curselor, tras însă într-o cheie video specifică. Aș risca să spun că Joe (îl consider deja prieten pe Kosinski, face parte din viața mea) se duce în zona de început, utilizând o cromatică ce îmi aduce aminte de formatul sepia. Dar vizualul este important, am înțeles asta de la “Rush”, pentru care s-a recreat o paletă de culori specifică Fuji anilor 60'-‘70. Și a funcționat!
Pentru F1 The Movie, Joe Kosinski a reinventat camera IMAX. S-a înconjurat cu oameni cheie: Lewis Hamilton, producător și consultant; Domenicalli și alți factori de decizie în FIA; dar și Ehren Kruger – specialist în povești vizuale de excepție. Vă mai aduceți aminte Raindeer Games, Scream, Transformers sau The Ring? Kruger a scris scenariile, împletind realitatea cu ficțiunea, lucrând cu Kosinski inclusiv la Top Gun: Maverick. Împreună, au sfidat cea mai puternică lege a Pământului: gravitația! Au vrut (și au reușit) să ne transmită emoții reale, de aceea i-au pus pe Tom Cruise în avion de vânătoare și pe Brad Pitt în monopost de curse. Nu am simțit niciodată viteza atât de vie, stând într-un simplu scaun plușat și cu suport de pahar. Mi s-au încordat mușchii gâtului la fiecare viraj, fiecare depășire. Cadru cu cadru!
Am ajuns să îl iubesc pe Joe. Printre altele, ne-a dat filme uriașe precum Oblivion, Tron Legacy și Top Gun Maverick. Asta i-a rafinat simțurile și a perfectat F1 The Movie. Iar dacă mergeți să îl vedeți, fani F1 sau nu, vă dau un singur sfat: să intrați în sala de cinema CA LA FILM! Pentru că F1 The Movie este, înainte de toate, un “movie”. Poate chiar THE MOVIE!
Excepțional, dar, până la urmă, un film pentru marile ecrane, nu pentru marile Grand Prix-uri. Nu contează dacă 90% din timp este corect și respectă canoanele F1, are nevoie și de acele procente de dramă, superficialitate, eroism, ficțiune și imposibil. Asta poate deranja puriștii motorsportului, însă THE MOVIE nu își propune să fie un documentar.
Aș fi vrut să-mi dea cineva sfatul acesta, acum 3 ani, înainte de “Top Gun: Maverick”. M-a dezamăgit, atunci când l-am văzut întâia oară, în cinema. Speram să fie la fel de important pentru mine ca adevăratul Top Gun, cel din adolescență. Am intrat cu speranța să retrăiesc clipele pierdute ale filmului ce mi-a marcat viața și mi-a adus primele lacrimi în ochi. Nu a fost așa și am ieșit cu capul în pământ, în loc să privesc spre cer. L-am revăzut ulterior, prin ochii tinerilor entuziasmați, care nu conteneau cu elogiile și rememorarea secvențelor cheie. Și am înțeles! Nu văzuseră originalul iar pentru ei filmul, pentru că despre asta era vorba până la urmă, era minunat!
După aceea, am mai plâns la film în 2017. La “Only the Brave”. Tot al lui Kosinski. Dacă nu l-ați văzut încă, vi-l recomand. Ar fi o încălzire minunată pentru F1 The Movie - un basm modern cât se poate de real despre cursele de Grand Prix. Vine în România la sfârșitul lunii, în mare viteză.
PS: m-am ferit de spoilere, însă pe astă nu am cum să îl ratez. Trebuie să spun ceva și despre film până la urmă, nu?! La un moment dat, o fată se duce la tânărul protagonist Noah și-l întreabă dacă este în vreo echipă de F1. Noah, fericit, răspunde că da! La care fata îi cere, direct și fără menajamente, să îi facă cunoștință cu Carlos Sainz.
Deh, erau vremurile în care Carlos câștiga pentru Ferrari!