Antena 3 CNN › Externe › Atac armat în centrul Cracoviei: Cinci persoane au murit și alte 12 au fost rănite. Printre victime se află și polițiști

Atac armat în centrul Cracoviei: Cinci persoane au murit și alte 12 au fost rănite. Printre victime se află și polițiști

George Forcoş
1 minut de citit Publicat la 17:21 07 Noi 2026 Modificat la 17:33 07 Noi 2026
oliția a confirmat că a primit o sesizare privind împușcăturile și a intervenit la fața locului. FOTO: Getty Images

Focuri de armă au fost trase sâmbătă după-amiază în Piața Principală din Cracovia, iar autoritățile au confirmat că cinci persoane au murit și alte 12 au fost rănite. Printre răniți se află și polițiști. Potrivit informațiilor transmise de autorități, focurile au fost trase dintr-o mașină, iar suspectul a fost arestat, potrivit tvn24.pl.

Update 17.30 Bilanțul atacului armat din Cracovia a crescut la cinci morți și 12 răniți. Suspectul a fost împușcat de polițiști.

„Cinci persoane au murit în incidentul din Piața Principală, iar 12 au fost rănite. Autorul a fost împușcat de polițiști și este transportat în prezent la spital. Serviciile de urgență lucrează la fața locului”, a transmis poliția din regiunea Małopolska.

Știrea inițială

Poliția a confirmat că a primit o sesizare privind împușcăturile și a intervenit la fața locului. Mai multe echipaje de ambulanță și mașini de poliție au fost trimise în apropierea Bisericii Sfânta Maria, iar un elicopter al serviciului de ambulanță aeriană a aterizat în zonă.

„O operațiune a poliției este în desfășurare în Piața Principală din Cracovia. În jurul orei 15:00, un bărbat care conducea o mașină în piață a început să tragă focuri de armă în persoane la întâmplare. Autorul a fost reținut. Au fost rănite persoane, inclusiv ofițeri de poliție”, a anunțat poliția.

Primăria Cracoviei a anunțat că serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală și că poliția a desfășurat o operațiune și pe strada Dietla.

Premierul Donald Tusk a declarat că este informat de ministrul de Interne cu privire la situația din Cracovia, în urma atacului armat. El a precizat că poliția investighează motivele atacului și toate circumstanțele în care s-a produs.

„Sunt ținut la curent de ministrul de Interne cu privire la situația din Cracovia, în urma atacului armat tragic. Poliția investighează motivele și toate circumstanțele atacului.”

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole