Antena 3 CNN Actualitate Locale Au început lucrările la noul stadion Dinamo din București. Cum ar trebui să arate arena și parcul sportiv când vor fi gata

Au început lucrările la noul stadion Dinamo din București. Cum ar trebui să arate arena și parcul sportiv când vor fi gata

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 16:03 19 Ian 2026 Modificat la 16:08 19 Ian 2026
Stadionul FC Dinamo din București, 19 ianuarie 2026. Sursa foto: Facebook/ Compania Națională de Investiții

Lucrările la noul Stadion Dinamo au început oficial luni, 19 ianuarie 2026, marcând un moment istoric pentru clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare și pentru suporterii alb-roșii. Primele utilaje au intrat pe amplasament, iar organizarea de șantier a fost deja demarată, odată cu amplasarea containerelor necesare desfășurării lucrărilor.

Anunțul a fost făcut atât de FC Dinamo, cât și de Compania Națională de Investiții (CNI), care a confirmat predarea amplasamentului către constructor. Lucrările vor fi realizate de asocierea formată din BOG’Art (lider), ACI Cluj S.A., Dico & Țigănaș Birou de Proiectare și UTI Construction and Facility Management S.R.L.

„Este primul pas spre construcția noii „case” din Ștefan cel Mare”, au transmis reprezentanții clubului Dinamo, subliniind importanța acestui moment mult așteptat de generații de suporteri.

Potrivit CNI, contractul are un termen de execuție de 25 de luni.

Noua arenă va fi construită pe locul vechiului stadion Dinamo și va respecta standardele internaționale pentru competiții sportive.

Cofinanțare de 103 milioane de lei de la Primăria Sectorului 2

Proiectul beneficiază și de o contribuție importantă din partea autorităților locale. În luna decembrie 2025, Consiliul Local al Sectorului 2 a aprobat cofinanțarea noii arene cu suma de 103 milioane de lei (aproximativ 25 de milioane de euro), eșalonată pe trei ani, bani care vor fi virați către Compania Națională de Investiții. Valoarea totală a investiției se ridică la 854 milioane de lei, dintre care 619 milioane de lei sunt destinate lucrărilor de construcții-montaj.

În paralel cu stadionul, proiectul prevede dezvoltarea unui amplu Parc Sportiv Dinamo, cu o suprafață de aproape 20 de hectare, care va fi deschis comunității. Acesta va include zone pentru sport de masă, relaxare și spații verzi, precum și o pistă de alergare de 2.000 de metri. Elevii din Sectorul 2 vor beneficia de acces gratuit, în limita a 30% din capacitatea arenei, la competițiile sportive organizate de CS Dinamo București.

Autoritățile locale au subliniat că noua arenă și infrastructura sportivă aferentă vor avea un impact major asupra comunității, în special asupra copiilor și tinerilor din Sectorul 2, încurajând practicarea sportului de masă și dezvoltarea unui stil de viață sănătos.

Începerea lucrărilor la noul Stadion Dinamo reprezintă, astfel, nu doar un proiect de infrastructură, ci începutul unei renașteri simbolice pentru unul dintre cele mai titrate cluburi din fotbalul românesc.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole