Antena 3 CNN Actualitate Veste bună pentru şoferi! Autostrada A0 Nord DN1-A3 ar putea fi gata în 2023

Veste bună pentru şoferi! Autostrada A0 Nord DN1-A3 ar putea fi gata în 2023

Potrivit Asociației Pro Infrastructură, Autostrada A0 Nord între DN1 Corbeanca și A3 ar putea fi gata la finalul anului viitor.

de Georgiana Adam    |   

Contractul pe cei 19 km a fost semnat în 17.05.2021 cu UMB pe suma de aproape 832 milioane lei fără TVA, prevăzând 12 luni de proiectare, 22 de execuție și 10 ani garanție. Ordinul de începere a fost emis pe 16.08.2021, deci șantierul trebuie închis în vara lui 2024.

La felul în care este mobilizat constructorul, sunt șanse reale să vedem o deschidere parțială anticipată la final de 2023: aproximativ 10 kilometri între nodurile cu DN1 și Autostrada A3.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Mai mult, într-un scenariu ultra-optimist, s-ar putea găsi o soluție provizorie de încărcare/descărcare în DJ100 la Afumați. Antreprenorul are motivația și puterea să devanseze inaugurarea întregului lot, dar și CNAIR trebuie să-i ceară acest lucru și să facă demersurile birocratice necesare.

Chiar dacă nu ar fi o variantă optimă de conectare cu DN2, în opinia noastră efortul birocratic, financiar și tehnic este justificat deoarece oferă o alternativă traficului metropolitan de nord și celui de tranzit

 Asta mai ales în contextul în care CNAIR tergiversează să acorde chinezilor de la CCECC contractul pe lotul 3 al A0 Nord, cel care include nodul A0-DN2, licitația fiind lansată în 06.06.2019, adică în urmă cu 3 ani și 4 luni!", se arată în postarea de pe Facebook a Asociației Pro Infrastructură.

#AutostradaA0 Nord DN1-A3 poate fi gata în 2023. Filmare aeriană completă între Corbeanca (DN1) și Afumați (DN2):...

Posted by Asociația Pro Infrastructură on Tuesday, 4 October 2022

Filmare aeriană completă între Corbeanca (DN1) și Afumați (DN2):

 

Subiecte în articol: veste buna şoferi autostrada A0 DN1-A3
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște