Alcoolul poate avea efecte importante asupra sistemului cardiovascular, mai ales atunci când este consumat în cantități mari și în combinație cu temperaturile ridicate. Cardiologul Alice Munteanu a explicat, la rubrica „Sfat de Sănătate” de la Antena 3 CNN, de ce alcoolul poate crește tensiunea arterială și pulsul și cum poate favoriza apariția palpitațiilor.
„Alcoolul deshidratează, deci ar trebui să bem un pic de apă înainte de a începe să consumăm alcool. Însă pacienții noștri cardiaci ar trebui să ia puțin aminte, pentru că anumite medicamente nu sunt indicate în prezența alcoolului”, a explicat medicul.
Potrivit cardiologului, efectele sunt mai importante în cazul băuturilor alcoolice cu concentrație ridicată, dar și consumul excesiv de vin poate reprezenta o problemă.
„Atenție că alcoolul crește tensiunea, crește pulsul. Vorbim de alcool tare, vorbim de băuturi spirtoase, de tărie, în principiu. Și vinul roșu în cantitate mare, nu un pahar la masă. Și mai vorbim de combinația alimentară”, a spus Alice Munteanu.
De ce pot apărea palpitațiile
Alcoolul poate contribui și la apariția unor dezechilibre electrolitice, în special în contextul deshidratării. Aceste modificări pot fi resimțite prin palpitații sau senzația de „fâlfâială” la nivelul inimii.
„Tot alcoolul face dezechilibre și simțim palpitații. Deci, dezechilibre ionice. Între hidratare și prezența acestor palpitații, practic, sodiul, potasiul se pot dezechilibra, calciul, magneziul și atunci avem ceea ce simțim noi la inimă, niște fâlfâieli pe care le putem evita prin consum de apă minerală sau suplimente de calciu-magneziu”, a mai spus medicul.
Cardiologul atrage atenția în special asupra persoanelor care urmează tratamente pentru afecțiuni cardiovasculare, deoarece alcoolul poate interacționa cu anumite medicamente. În cazul acestor pacienți, consumul de alcool ar trebui discutat cu medicul curant.