Joi, 5 noiembrie, benzina a scăzut sub pragul de 10 lei pe litru în majoritatea oraşelor mari din România. Astfel, la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Constanţa, benzina standard se vinde, la pompă, cu 9,96 lei/litru, ceea ce înseamnă, în medie, o ieftinire de 5 bani faţă de ziua precedentă. Motorina standard costă, în majoritatea staţiilor din ţară, 10,91 lei/litru, informează Peco Online.
Cea mai ieftină benzină standard din România se comercializează la Zalău, unde o companie o vinde cu 9,94 lei/litru, iar cea mai ieftină motorină standard este la Eforie Nord, cu preţul de 10,75 lei/litru.
În medie, un litru de GPL se comercializează cu 4,7 lei.
Greva generală la Oil Terminal ar putea afecta grav România
Sindicatul companiei de stat Oil Terminal din Constanța pregătește o grevă generală pe perioadă nedeterminată, începând din 18 noiembrie, după ce negocierile cu conducerea privind majorarea salariilor cu 6,5% au eșuat.
Oil Terminal a susținut în instanță că o eventuală oprire a activității sale ar afecta cel puțin 50% din aprovizionarea României cu carburanți, potrivit Profit.ro. Compania a avertizat, de asemenea, că o întârziere de patru până la cinci zile ar putea duce la epuizarea stocurilor de țiței de la rafinăria Petrobrazi, operată de OMV.
Sindicatul intenționa să declanșeze o grevă generală pe perioadă nedeterminată pe 28 septembrie, după ce data inițială fusese stabilită pentru 17 septembrie. La momentul respectiv, însă, instanța a decis că greva era ilegală și a suspendat-o, dar hotărârea nu era definitivă. Ulterior, demersurile pentru declanșarea grevei au continuat.