Antena 3 CNN Externe Cea mai mare frică a lui Kim Jong-un, văzut tot mai des cu fiica lui în public. Liderul de la Phenian și-a schimbat echipa de pază

Cea mai mare frică a lui Kim Jong-un, văzut tot mai des cu fiica lui în public. Liderul de la Phenian și-a schimbat echipa de pază

G.M.
1 minut de citit Publicat la 12:47 13 Ian 2026 Modificat la 12:47 13 Ian 2026
Liderul de la Phenian, Kim Jong-un, se teme că va fi asasinat din cauza implicării Coreei de Nord alături de Rusia în războiul din Ucraina. FOTO: KCNA

Liderul de la Phenian, Kim Jong-un, se teme că va fi asasinat din cauza implicării Coreei de Nord alături de Rusia în războiul din Ucraina. Deoarece iese tot mai des în public alături de fiica lui, a decis să își întărească echipa de securitate personală, scrie Euronews.

Operațiunea SUA de capturare a lui Maduro în Venezuela i-a sporit temerea că se va încerca eliminarea sa, spun analiștii. 

Kim Jong-un a înlocuit trei oficiali de rang înalt responsabili de securitatea sa personală, a anunțat marți Coreea de Sud, sugerând că liderul s-ar putea teme de tentative de asasinat. Ministerul Unificării de la Seul a precizat că trei agenții de stat care gestionează securitatea lui Kim au acum șefi noi.  

Schimbările de la Bodyguard Command, structura care se ocupă de măsuri de protecție împotriva atacurilor cu drone sau a celor electronice, ar putea fi legate de decizia lui Kim de a trimite trupe pentru a ajuta armata rusă în Ucraina, a declarat Hong Min, analist la Korea Institute for National Unification.

„O schimbare în cadrul dispozitivului de securitate al lui Kim a fost sesizată încă din octombrie 2024, când a desfășurat trupe nord-coreene în Rusia. S-ar putea să se teamă de o tentativă de asasinat cu implcare ucraineană”, a adăugat analistul.

Capturarea, luna aceasta, a președintelui Venezuelei, Nicolás Maduro, de către Statele Unite a sporit, de asemenea, temerile legate de securitate la Phenian, spun analiștii.

Operațiunea reprezintă un scenariu de coșmar pentru conducerea nord-coreeană, care se teme de mult timp de o așa-numită „lovitură de decapitare” și a acuzat Washingtonul că urmărește să o înlăture de la putere.

Agenția de informații a Seulului a mai spus anterior că Kim a ridicat nivelul de securitate din jurul său din cauza riscului unor atentate asupra vieții sale. Potrivit agenției, biroul lui Kim a căutat echipamente capabile să bruieze comunicațiile și tehnologie de detectare a dronelor, ca răspuns la aceste riscuri.

În ultimul an, Kim a fost văzut adesea în apariții oficiale alături de fiica sa, Ju-ae, inclusiv la o inspecție recentă a unui submarin cu propulsie nucleară. Analiștii spun că ea este, cel mai probabil, succesoarea sa.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole