Antena 3 CNN Life Știinţă Cercetătorii au descoperit o „structură” uriașă de peste 2 miliarde de tone sub suprafața Lunii

Cercetătorii au descoperit o „structură” uriașă de peste 2 miliarde de tone sub suprafața Lunii

R.M.
1 minut de citit Publicat la 11:27 19 Iun 2025 Modificat la 11:28 19 Iun 2025
Cercetătorii cred că ar putea fi rămășițele unui asteroid uriaș / sursă foto: Getty Images

O structură care cântărește peste 2 miliarde de tone și măsoară peste 300 de km în adâncime și 2.000 de km în lungime a fost descoperită sub suprafața Lunii. Cercetătorii cred că ar putea fi rămășițele unui asteroid uriaș. 

Sub unul dintre cele mai mari cratere din Sistemul Solar, în zona numită bazinul Polul Sud–Aitken, oamenii de știință au identificat o structură ascunsă, cu o greutate estimată la peste 2,18 miliarde de tone și dimensiuni uriașe: 300 km adâncime și 2.000 km lungime, scrie Indy.

Descoperirea a fost posibilă datorită misiunii NASA GRAIL (Gravity Recovery and Interior Laboratory), care măsoară variațiile câmpului gravitațional al Lunii și oferă informații despre interiorul acesteia.

Ipotezele cercetătorilor despre originea structurii gigantice

Potrivit cercetătorilor, structura ar putea fi formată fie din metal provenit de la nucleul unui asteroid care s-a prăbușit acolo, fie din oxizi rezultați în urma răcirii unui „ocean” de magmă.

„Una dintre ipoteze este că metalul asteroidului care a creat acest crater este încă încorporat în manta Lunii”, a explicat Peter B. James, coordonatorul studiului de la Universitatea Baylor din Houston.

„Imaginați-vă o grămadă de metal de cinci ori mai mare decât Insula Mare din Hawaii, îngropată sub pământ – cam atât am detectat”, a adăugat el.

Bazinul Polul Sud–Aitken este de mult timp un punct de interes pentru cercetători, datorită dimensiunii și vârstei sale. Este una dintre cele mai vechi regiuni de pe Lună, iar studiul acestei zone ar putea oferi indicii importante despre structura internă și evoluția corpului ceresc.

Deocamdată, structura rămâne o enigmă. 

Citește mai multe din Știinţă
» Citește mai multe din Știinţă
TOP articole