Antena 3 CNN Be EU Comisia Europeană a dat o autorizaţie prin care fermierii din UE vor primi mai mulţi bani în avans prin Politica Agricolă Comună

Comisia Europeană a dat o autorizaţie prin care fermierii din UE vor primi mai mulţi bani în avans prin Politica Agricolă Comună

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 13:58 30 Iul 2025 Modificat la 13:58 30 Iul 2025
Comisia Europeană ia măsuri pentru a permite statelor membre ale Uniunii Europene să achite fermierilor plăţi în avans mai mari în cadrul PAC. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Comisia Europeană ia măsuri pentru a permite statelor membre ale Uniunii Europene să achite fermierilor plăţi în avans mai mari în cadrul PAC (Politica Agricolă Comună), ajutându-i astfel să rezolve problemele de lichiditate cu care mulţi se confruntă în prezent, informează un comunicat al Executivului comunitar, scrie Agerpres.

Dacă statele membre UE vor folosi această autorizaţie, începând cu 16 octombrie, fermierii vor putea primi până la 70% din plăţile lor directe în avans, comparativ cu un nivel de 50% în prezent.

Similar, plăţile în avans pentru intervenţiile bazate pe suprafaţă şi pentru cele bazate pe animale din cadrul dezvoltării rurale pot fi majorate pentru a ajunge până la 85%, în loc de 75% în mod obişnuit.

Fermierii din UE continuă să se confrunte cu probleme de lichiditate, provocate de o combinaţie excepţională de fenomene meteorologice extreme, care au afectat randamentele în ultimii ani, precum şi de incertitudinile create de tensiunile comerciale.

Pentru a răspunde acestor dificultăţi, şi în linie cu obiectivele fundamentale ale PAC de a le oferi o plasă de siguranţă economică fermierilor din UE, o mare majoritate a statelor membre UE au solicitat această autorizaţie.

Comisia a luat măsuri rapide pentru a le oferi acest sprijin atât de necesar fermierilor din UE, asigurând, în acelaşi timp, un cadru de securitate juridică pentru statele membre UE, se subliniază în comunicat.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole