Moda nu este, probabil, primul lucru la care ne gândim când vorbim despre moștenirea unui papă, însă Papa Francisc, care a murit luni, a avut un stil personal, unul care nu a inclus celebra jachetă albă tip Balenciaga (din imaginea creată de inteligența artificială - n.r.), ci doar reverenda simplă, crem, și pantofii negri din piele.
Alegerea încălțărilor de către Francisc a fost remarcată la doar 24 de ore după alegerea sa, în 2013, de către The New York Times, care observa că el „a schimbat dramatic tonul papalității” cu pantofii săi negri, realizați, se pare, de un prieten din Buenos Aires, orașul său natal, și ceasul său obișnuit de mână. A devenit rapid cunoscut pentru veșmintele sale simple, adesea lipsite de ornamente, în contrast cu predecesorul său, Papa Benedict al XVI-lea, care prefera cruci împodobite cu pietre prețioase, pantofi roșii de designer și accesorii arhaice, printre care și tradiționalul camauro din catifea și hermină, care a atras atenția prin asemănarea cu o căciulă de Moș Crăciun.
Aprecierile pentru stilul lui Francisc nu au întârziat să apară: The Cut l-a numit „papa normcore (tendință în modă caracterizată de haine simple - n.r.)” pentru abordarea sa „simplă, fără zorzoane” în materie de vestimentație. A devenit, de asemenea, primul papă care a apărut pe coperta revistei Rolling Stone, iar Esquire l-a desemnat „Cel mai bine îmbrăcat bărbat” al anului 2013. Nu după mult timp au apărut nenumărate meme-uri și produse neoficiale cu chipul lui Francisc pe tricouri, hanorace și căni în stil bootleg din anii ’90, potrivit CNN.
„În timp ce Bradley Cooper, Chris Pine și Joseph Gordon-Levitt au avut ani de succes, alegerile lor vestimentare încep și se termină pe covorul roșu”, scria Max Berlinger pentru Esquire. „Între timp, deciziile vestimentare ale Papei Francisc au semnalat subtil o nouă eră (și pentru mulți, o speranță reînnoită) pentru Biserica Catolică”.
Articolul a fost unul dintre cele mai citite de la Esquire timp de luni de zile, potrivit lui Berlinger, care a fost ulterior invitat la mai multe emisiuni matinale pentru a-și explica decizia controversată, dar a refuzat.
„Am crezut doar că e interesant și merită menționat”, a declarat el pentru CNN. „Papa de dinaintea lui purta haine foarte ornate, scumpe. Francisc mergea în închisori și spăla picioarele deținuților. Mi-am dat seama că face parte dintr-o schimbare mai mare, iar hainele sale erau o manifestare vizuală a acesteia”.
Diferențe practice
Înainte de conclavul papal din 2013, Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio, nici măcar nu era considerat printre primii trei favoriți. Părea modest, umil și, în mare parte, trecea neobservat. Însă tocmai această atitudine reținută, atât de diferită de cea a predecesorului său, a stârnit interesul. „Ca arhiepiscop de Buenos Aires, Bergoglio nu a fost niciodată un orator public deosebit de talentat”, scria Mark Binelli în articolul de copertă din Rolling Stone. „Dar acum, ca Papa Francisc, umanitatea sa recognoscibilă pare cu adevărat revoluționară”.
Deși stilul lui Francisc era adesea interpretat ca o dovadă de umilință sau asceză, Carol Richardson, istoric de artă și religie la Universitatea din Edinburgh, spune că diferențele vestimentare dintre cei doi papi reflectau de fapt viziuni mai profunde asupra rolului lor ca lideri ai Bisericii Catolice.
„Benedict al XVI-lea se juca cu diferite epoci prin ceea ce purta”, a explicat ea într-un interviu video. „Ca tradiționalist, el afirma continuitatea istorică a papalității”.
Prin apariția în casule (veșminte fără mâneci purtate la liturghie) de tip creștin timpuriu și pallium-uri romane antice (o bandă de stofă purtată pe umeri), el afirma „o legătură neîntreruptă” de la Iisus la Sfântul Petru, primul papă, și până la Benedict însuși, potrivit lui Richardson.
Francisc, fiind primul papă iezuit, părea să aibă alte priorități, observă Richardson, remarcând că iezuiții tind să „studieze limbi, filosofie, teologie, istorie, retorică – totul este despre aplicare, despre a fi preot în lume”. „Așadar, există o aplicare practică, care primează în fața oricărui interes teoretic sau istoric”.
Analiză de stil
Chiar dacă Francisc a redus la minimum simbolismul, ținuta sa complet albă avea totuși o semnificație. Albul și roșul sunt culorile principale ale vestimentației papale, albul reprezentând puritatea și caritatea, iar roșul compasiunea și sacrificiul.
Nu există cerințe papale privind culoarea încălțămintei, deși șosetele au fost tradițional albe sau roșii. (Francisc purta negre; Benedict, albe imaculate). Negrul, culoarea pantofilor săi, nu are o semnificație oficială, deși Richardson subliniază că frații franciscani, care predică sărăcia și caritatea, sunt cunoscuți pentru încălțămintea și sandalele negre.
Când imaginea generată de AI cu Francisc îmbrăcat în haine de stradă de lux a devenit virală, reprezentarea a părut deosebit de absurdă pentru un lider spiritual atât de modest. Totuși, Richardson a văzut în acest fenomen o undă de adevăr despre motivul pentru care fotografia falsă a rezonat atât de mult cu internauții.
„Chiar dacă era falsă, era totuși un compliment blând pentru un papă care urmează tradiția... dar și pentru faptul că sunt preoți în lumea de azi”, a spus ea. „Este înțelegerea trecutului și prezentului pentru a merge spre viitor”.