În iulie 2007, un geolog care parcurgea imagini din satelit ale statului Australia de Vest a observat un cerc aproape perfect în ţinuturile sălbatice. La acel moment, Arthur Hickman, de la Serviciul Geologic al Australiei de Vest, nu ştia că privea, de fapt, un crater de impact – unul care avea să se dovedească ulterior a fi printre cele mai tinere din Australia, scrie Times of India.
Un crater de 260 de metri în regiunea Pilbara
Un studiu publicat în Australian Journal of Earth Sciences a stabilit că structura avea o dimensiune de aproximativ 260 de metri. Publicaţia Australian Geographic a descris-o drept cel mai recent crater de meteorit descoperit în Australia. Structura a primit, neoficial, numele de Craterul Hickman.
Ce a concluzionat studiul din 2008
Prima analiză detaliată publicată a apărut în lucrarea „Craterul Hickman, lanţul muntos Ophthalmia, Australia de Vest: dovezi în sprijinul unei origini prin impact de meteorit”, apărută în Australian Journal of Earth Sciences.
Autorii Glikson, Hickman şi Vickers au raportat un diametru mediu al craterului de 260 de metri. Absenţa fragmentelor provenite din roci vulcanice mai tinere decât riolitul Woongarra nu se potrivea cu ipoteza unui mecanism vulcanic exploziv.
În schimb, ei au concluzionat că avusese loc un impact, probabil al unui proiectil de circa 10 metri lăţime, care a săpat un crater de aproximativ 80 de metri adâncime.
Acesta a fost datat în perioada Pleistocenului târziu, cu o vârstă cuprinsă între 10.000 şi 100.000 de ani, dedusă din efectul de baraj pe care marginea sudică a craterului l-a avut asupra unui pârâu din apropiere.
De ce a forat GSWA în 2012
Dovezile de teren nu erau suficiente pentru a oferi o certitudine. Potrivit unui comunicat de presă din 2017 al Departamentului pentru Mine, Reglementare Industrială şi Siguranţă (DMIRS), Serviciul Geologic al Australiei de Vest a derulat, în 2012, un proiect de foraj împreună cu firma Atlas Iron, care lucra deja în zonă, pentru a confirma primele suspiciuni că structura era un crater de impact meteoritic. Rezultatele sunt prezentate în studiul „Foraj ştiinţific în colaborare la Craterul Hickman”, semnat de P. W. Haines.
Studiul descrie o margine circulară de aproximativ 260 de metri în diametru, care se înalţă până la 30 de metri deasupra unui fund plat. Adâncimea gropii, forate vertical în acel fund, a fost de 64,7 metri. Potrivit carotei de foraj din 2012, primii 48,4 metri de la suprafaţă sunt sedimente acumulate în crater după formarea sa. La adâncimi cuprinse între 55,1 şi 64,7 metri se afla riolit puternic fisurat, roca de bază originară.
Dovada decisivă a fost de natură chimică. Raporturile dintre elementele din grupul platinei prezente în brecie semănau mult mai mult cu cele din meteoriţi decât cu cele din scoarţa continentală obişnuită, ceea ce indica un conţinut meteoritic însemnat.
Concentraţia ridicată de nichel arăta că fusese vorba despre un meteorit de fier. Potrivit lui Haines, proiectilele de fier sunt cele mai frecvente în formarea craterelor mici şi simple, precum acesta, chiar dacă, per ansamblu, condritele sunt mai des întâlnite printre meteoriţii care cad pe Pământ, întrucât proiectilele de piatră de această dimensiune se fragmentează, de obicei, în aer.
De ce impactul a lăsat puţine urme de şoc
Haines sugerează că proiectilul, estimat la circa 10 metri în diametru, ar fi putut fi încetinit considerabil de atmosferă înainte de impact. Acest lucru ar fi redus presiunile de şoc sub nivelul necesar pentru a forma trăsăturile caracteristice de deformare planară, lăsând totuşi suficientă energie pentru a săpa craterul.
Aşa cum a arătat Haines, obiectul ar fi putut fi suficient de mic încât să decelereze în atmosfera Pământului înainte de impact. După cum s-a menţionat mai sus, acesta pare a fi primul foraj ştiinţific realizat într-un crater simplu cu diametrul mai mic de un kilometru din Australia şi, posibil, din întreaga lume.