Antena 3 CNN Externe Cum petrec europenii Paştele. Tradiţii şi obiceiuri din Italia, Spania şi Grecia

Cum petrec europenii Paştele. Tradiţii şi obiceiuri din Italia, Spania şi Grecia

A.E.D.
2 minute de citit Publicat la 11:48 12 Apr 2026 Modificat la 11:48 12 Apr 2026
Pastiera Napoletana, un preparat reprezentativ pentru masa de Paște în Italia (n.r.: imaginea din stânga). Sursa colaj foto: Getty Images

Paștele este celebrat în întreaga Europă printr-o combinație de credință și tradiții spectaculoase. De la slujbele de Înviere din România și mesele festive din Italia, până la procesiunile impresionante din Spania, obiceiurile diferă, dar mesajul rămâne același: bucuria renașterii și reuniunea familiei. În numeroase regiuni ale Italia se pregătește și Pastiera Napoletana – o tartă dulce pe bază de ricotta și grâu fiert, recunoscută drept unul dintre deserturile emblematice ale Paștelui, în timp ce în Grecia, credincioșii participă la spectaculosul ritual al "Luminii Sfinte", iar cerul se aprinde de artificii la miezul nopții. Iar în Polonia, a doua zi de Paște este marcată de "Śmigus-Dyngus", o tradiție veselă în care oamenii se stropesc cu apă pentru noroc și purificare. 

Paștele, una dintre cele mai importante sărbători creștine, este celebrat diferit în întreaga Europă, îmbinând credința cu tradițiile locale. În România, sărbătoarea începe cu slujba de Înviere, unde credincioșii iau lumină și rostesc "Hristos a Înviat!". Deşi erau temeri că nu va putea fi adusă Lumina Sfântă de la Ierusalim, în contextul războiului din Orientul Mijlociu, aceasta a ajuns în Sâmbăta Mare, cu o cursă specială, în urma unui acord obținut cu sprijinul autorităților române și israeliene.

Masa tradițională a românilor include ouă roșii, simbol al vieții, dar şi cozonac și preparate din miel. Totodată, aceştia îşi fac timp să trimită mesaje speciale, emoţionante, celor dragi cu ocazia Învierii Domnului. Evident, Sărbătorile pascale sunt marcate prin tradiţii şi obiceiuri diferite în fiecare ţară europeană.

În Italia, Paștele este marcat prin mese festive în familie și deserturi specifice precum "Colomba", un cozonac în formă de porumbel, care este cunoscut drept un simbol al păcii. Iar în multe regiuni se prepară și "Pastiera Napoletana" – o tartă dulce cu ricotta și grâu fiert, considerată un desert emblematic de Paște. În Florența are loc și celebra "Scoppio del Carro" , o tradiție veche de sute de ani în care un car alegoric decorat este aprins în fața Catedralei. Iar ceremonialul este menit să aducă noroc întregii comunităţi.

În Spania, Învierea Lui Iisus Hristos capătă o dimensiune spectaculoasă prin procesiunile din Săptămâna Mare, unde credincioşii poartă costume tradiționale și parcurg străzile în tăcere solemnă. La Sevilla, pe străzi, sunt purtate statui uriaşe ale Mântuitoriului și Fecioarei Maria, unele cântărind sute de kilograme.

De asemenea, în multe regiuni din Spania se prepară "Torrijas", un desert asemănător cu french toast, făcut din pâine înmuiată în lapte și ou, prăjită și aromată cu scorțișoară și miere.

În Germania, cu ocazia Paştelui, familiile decorează copacii cu ouă colorate, iar copiii participă la vânătoarea de ouă aduse de Iepurașul de Paște. Această tradiţie s-a răspândit rapid şi o regăsim în multe dintre ţările vest-europene.

În plus, la germani mai există și tradiția "Osterfeuer" – focurile de Paște aprinse în noaptea Învierii, care simbolizează alungarea iernii și renașterea naturii.

În Grecia, Sărbătorile Pascale sunt sărbătorite prin focuri de artificii și spargerea vaselor. Una dintre cele mai spectaculoase tradiții are loc pe insula Corfu, unde oamenii aruncă de la balcoane vase mari din lut în dimineața Sâmbetei Mari – este un obicei menit să alunge spiritele rele și să aducă noroc.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole