O hartă poate minți fără să conțină nicio informație falsă. Este suficient să alegi doar datele care îți convin, culorile potrivite și intervalele din legendă care te avantajează, iar rezultatul poate arăta orice vrei să demonstrezi, explică Alexandru Drăgan, conferențiar la Universitatea de Vest din Timișoara și specialist în geografie socială, economică și politică.
Pentru a ilustra cât de ușor se poate face asta, profesorul spune că ar putea „demonstra” printr-o serie de hărți că Timișoara este cel mai prosper oraș din România.
Același mecanism funcționează și în cazul alegerilor, unde o hartă colorată după județele câștigate poate da o impresie complet diferită de realitate, pentru că, așa cum subliniază el, „nu pământul votează, ci oamenii”.
Într-un interviu despre fenomenul fake news la Antena 3 CNN, Alexandru Drăgan vorbește despre puterea hărților, despre granițele care se schimbă pe Google în funcție de țara din care te conectezi și despre motivul pentru care dezinformarea prinde mai ușor în estul Europei, unde România are cea mai mică pondere de adulți cu studii superioare din Uniunea Europeană.
„Universitățile sunt un castel de gândire, dar castelul acesta trebuie să aibă cel puțin ferestre larg deschise către societate”
Sabina Iosub: Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie. E ciudat să privim din această perspectivă fake news-ul, nu, ar spune cei care se uită la noi? Dar știm că atunci când vorbim despre științe exacte, exact aici poate fi cheia în a crea un fake news.
Alexandru Drăgan: Cu siguranță, adesea când asociem fake news-ul cu diverse fenomene, ne gândim la datele care stau în spatele unei declarații, unui document. Și zona de științe are chiar o datorie aici: aceea de a ieși în societate cu măsurători credibile, cu rezultate ale cercetării. Până la urmă, universitățile, da, sunt un castel de gândire, dar castelul acesta trebuie să aibă cel puțin ferestre larg deschise către societate.
Hărțile, „un instrument de putere” prin care poți să denaturezi adevărul
Sabina Iosub: Cum se creează un fake news folosind niște date foarte exacte?
Alexandru Drăgan: N-aș spune că sunt un maestru în a crea fake news, însă observ zilnic, evident ca toată lumea, cred, sper, o sumedenie de rețete sau de feluri în care se manifestă fake news-ul în spațiul public, mai ales online.
Specialitatea mea este geografia socială, economică, chiar și politică. Și îmi dau seama foarte bine cum prin hărți, prin puterea hărților, care până la urmă sunt un instrument de putere poți să denaturezi adevărul sau poți să scoți în evidență ceea ce îți convine ție mai mult, aș putea demonstra printr-o sumă de hărți că Timișoara este de departe cel mai important, cel mai prosper oraș din România.
E suficient să aleg datele care îmi convin, care nu-i sunt potrivnice Timișoarei, să aleg paleta de culori care îmi trebuie și să aleg, mai ales, intervalele din legendă în care Timișoara, în orice ranking, este în prima categorie.
Deci, prin cartografie, prin felul în care alegem temele, datele și reprezentarea acestora pe hartă, iată, pot să apară distorsionări ale realității.
„Nu-i foarte simplu de trasat adevărul”
Sabina Iosub: Aici e o combinație interesantă un exemplu pe care l-ați dat, între manipulare și fake news. Pentru că întâi este manipulare. Pornești de la niște informații care sunt reale, dar alegi doar o parte dintre ele și, în final, livrezi un fake news: că Timișoara este cel mai prosper oraș din România, ceea ce eu îi doresc din tot sufletul orașului Timișoara. Însă cum facem în momentul în care se confruntă două hărți? Ce fac cele două grupuri? Cum reușesc să se convingă de adevăr și cine e arbitrul?
Alexandru Drăgan: Nu-i foarte simplu de trasat adevărul. Până la urmă, deținerea adevărului ar fi un apanaj al absolutului. Ori noi trăim într-o lume a relativului, a perspectivelor, mai ales când vine vorba de teme susceptibile a fi subiect de fake news.
O hartă aproape niciodată nu este gata, pentru că este, deopotrivă, un obiect științific, dar are și o conotație artistică, cromatică, prin felul în care alegem noi înșine ceea ce să reprezentăm acolo.
Așa că e destul de greu să vii să spui că harta aceasta e cea perfectă sau cea bună și alta nu. Și vă dau un exemplu: eu pot reprezenta rezultatele la alegeri din orice țară, Statele Unite cel mai simplu, pentru că poate că vedeți culoarea statului care câștigă, dar pot să reprezint și în termeni absoluți numărul de alegători.
Nu pământul votează, oamenii. Așa se întâmplă pentru orice țară. Ambele hărți, din punct de vedere științific, sunt corecte: ponderea alegătorilor sau numărul acestora. Dar adesea, dacă văd pe harta României o culoare covârșitoare, oricare ar fi aceasta, aș putea să spun: „Păi, culoarea aceea a câștigat”. Dar în realitate, populația are densități diferite, mult mai mult concentrată în reședințele de județ, în orașele mari. Și asta răstoarnă balanța. Științific, ambele sunt corecte. Dar când tragi linie, rezultatul nu e corect pentru ambele.
„Ponderea populației cu studii superioare în România este cea mai mică din Uniunea Europeană”
Sabina Iosub: Apropo de împărțirea din punct de vedere geografic, există un fenomen, poate ar trebui să încercăm să-l explicăm și din perspectiva dumneavoastră. În zona de est a Europei, fenomenul fake news-ului, al dezinformării, funcționează mult mai bine decât în zona de vest. Cum găsiți dumneavoastră explicația din perspectiva aceasta a geografiei sociale?
Alexandru Drăgan: Păi, cu cât o populație are acces mai ridicat la educație, cu atât capacitatea sa de a relativiza, de a verifica datele, de a se informa din mai multe surse este mai ridicată.
România este printre ultimele țări din Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea adulților cu studii superioare. Chiar dacă circulă în spațiul public ideea că sunt prea mulți studenți în România și așa mai departe, ponderea populației cu studii superioare în România este cea mai mică din Uniunea Europeană.
Suedia, Irlanda, țările nordice, în general, au peste 50% populație cu studii superioare. Asta, pentru că societatea s-a terțiarizat, este mult mai multă nevoie astăzi, cel puțin în societatea europeană, de persoane cu studii superioare pentru joburi în sectorul terțiar. Și atunci, așa funcționează lucrurile. Deci cred că asta e o primă și paralelă directă: cu cât avem mai mult acces la educație, sau invers, cu cât avem mai puțin, cu atât suntem mai expuși, mai vulnerabili la câte un mesaj, fie el scurt, dar emoțional, suficient încât să ne răscolească niște sentimente și să ne facă să uităm de rațiune.
Granițele se schimbă pe Google în funcție de țara din care te conectezi
Sabina Iosub: Împărțirea politică, apropo și de geografia politică, are și ea influență în ceea ce înseamnă răspândirea fake news-ului sau utilizarea dezinformării sau a felului în care construiești manipularea?
Alexandru Drăgan: Bineînțeles. Există o subcategorie a geografiei care se cheamă toponimie geografică, adică felul în care botezăm, în care denumim străzile, județele, râurile și așa mai departe.
Și mai nou, iată, mările, oceanele, golfurile. Noi știm de la geografie de Golful Persic, adică al perșilor, adică al Iranului. Pe hărți mai recente apare Golful Arabic. Golful Mexic... și aici e o chestiune de reprezentare cartografică. Dacă dăm zoom și lăsăm jumătatea nordică, se vede că țărmul aparține mai mult Statelor Unite.
Dacă dăm pe întregul Golf al Mexicului, cum îi spunem noi în mod consacrat, vom vedea că realitatea este undeva pe la mijloc.
Marea Japoniei. Așa am învățat-o, de zeci de ani. E contestată și coreenii, dacă mergi în Coreea, vei vedea că se spune Marea de Est, Marea Coreei de Est.
Chiar și reprezentarea Pământului în sălile de clasă din China, Imperiul de Mijloc: harta lumii nu are meridianul Greenwich în mijloc, deci nu are cum vedem noi Europa.
Are China în mijloc, pentru că pământul fiind rotund, putem să-l întoarcem cum dorim. Sunt extrem de multe astfel de exemple. Sahara de Vest, occidentală: marocanii spun că le aparține, și e o miză geopolitică uriașă acolo din prisma resurselor de subsol, mai ales.
Dar prin felul în care denumirile geografice sunt inoculate în mintea generațiilor și generațiilor de elevi... Până la urmă, cum apare în atlas, așa știm că este. Deci, dacă în atlas scrie că golful era al Arabiei, generații întregi vor considera că acel spațiu este, de fapt, al Arabiei.
Google are probleme mari în a reprezenta granițele, de exemplu, pentru a nu intra în conflicte cu anumite state.
Dacă ne conectăm pe Google din România, granița Kosovo, granița Crimeei, granița Sudanului apar cu linie punctată. Dacă ne conectăm din aceste țări, apar ca fiind parte a acestora. Dacă ne conectăm din alte țări, inamice acestora, vom vedea cui aparțin. Tot pe același site, dar cu alt IP sau cu VPN, o să ne apară că le aparțin.
Adepții teoriei Pământului plat au membri „all around the world”...
Sabina Iosub: Ați spus ceva mai devreme și mi-a adus aminte de un mare fake news, atât de mare încât a început să fie atât de bine studiat de cei care îl susțin. Nu studiat în sensul de a-l face bucăți, de a găsi argumente pentru a arăta lumii întregi că pământul, de fapt, nu este rotund.
Alexandru Drăgan: Da, acum câteva zile ați văzut că s-a dezbătut intens la ONU felul în care ar trebui să arate harta lumii.
Sabina Iosub: Zic că sunt oameni care susțin că pământul este plat și vin cu un noian de argumente la asta. În această direcție mă duceam, mi-am dat seama că dumneavoastră erați încă acolo, atent pe hărți. Eu mi-am adus însă aminte de acest fake news și, apropo de științe exacte, da? Științe exacte care sunt contracarate cu un fake news în spatele căruia se creează alt tip de știință,
Alexandru Drăgan: Evident, care nu e o știință, nici măcar un tip de știință.
Sabina Iosub: Ce facem cu acest tip de fake news?
Alexandru Drăgan: Și eu mi-am pus întrebarea aceasta, să știți. Tot la școală trebuie să ne întoarcem. Lecția asta, sigu,r e una care se învață în clasa V-a. Care e de bază și dacă la acea lecție pe care o știu exact, în clasa a V-a și în clasa a IX-a când se predă, profesorul are abilitatea de a preda vizual lucrul acesta, cum arată, de ce-i spune linie dreaptă, de ce-i spune glob, și așa mai departe.
Și arată lucrurile acestea în spațiu, probabil că se va impregna mai ușor în mintea copilului că cel puțin este imposibil să fie altfel. Pe un site de flat-earthers am văzut la un moment dat că scria că au membri „all around the world”...
De ce și cât de importantă este educația
Sabina Iosub: Exact, „all around”. Ar fi amuzant acest fenomen dacă n-ar fi periculos, pentru că are foarte mulți adepți și e doar un exemplu. Pentru că mai sunt, apropo de zona de chimie, oameni care desfac apa în cu totul alte elemente sau o transformă în cu totul altceva. Cum vedeți aici în cadrul universității că ar trebui să înceapă educația din acest punct de vedere al reducerii fenomenului de fake news?
Alexandru Drăgan: Într-adevăr, nu e foarte simplu. Când e un curent, să lupți împotriva unui curent pe atâtea planuri sigur că nu e simplu, dar universitatea e universală, nu mă refer doar la Universitatea de Vest.
Universitatea, în general, trebuie să aibă misiunea să iasă în societate. Când vede că e o problemă în societate, trebuie să aibă responsabilitatea de a încerca să rezolve unele probleme.
Sigur că nu are apanajul de a rezolva probleme de tipul a astupa niște gropi în asfalt. Dar când există probleme structurale, de gândire, de știință, cine altcineva atunci să vină să discearnă grâul de neghină, sau cum s-ar mai zice?
Acum sunt multe lucruri de spus, foarte multe lucruri. Sunt universitari care fac cercetare fundamentală, cercetare fundamentală care la nivel de timp imediat nu pare a avea niciun efect și multă lume acuză lucrul acesta: „Ce ne interesează pe noi anumite invenții, anumite formule?”.
Dar cercetarea fundamentală e utilă în timp. Cineva, acum o sută și ceva de ani, și-a pus problema dispersiei luminii. Acum 80 de ani, cineva a continuat și a încercat să vadă dacă asta poate crea energie. Și iată, abia acum, de câteva decenii, vorbim de panouri solare și de o altă formă de energie. Astea sunt rezultatul cercetării fundamentale.
Apoi, sigur că cercetarea aplicată în comunicare, în știință, în chimie, în toate celelalte, e utilă în orizontul imediat, în industrie și iată, în societate. Și aici tot noi suntem cei care trebuie să ieșim la podcasturi, pe pagini, pe la televiziuni și așa mai departe.