Antena 3 CNN Economic Darryl Nirenberg, ambasadorul SUA la Bucureşti: România are potenţial să revoluţioneze domeniul energetic în Europa Centrală şi de Est

Darryl Nirenberg, ambasadorul SUA la Bucureşti: România are potenţial să revoluţioneze domeniul energetic în Europa Centrală şi de Est

M.P.
1 minut de citit Publicat la 23:21 30 Mar 2026 Modificat la 23:21 30 Mar 2026
Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. Foto: Agerpres

România are potenţial să revoluţioneze domeniul energetic în Europa Centrală şi de Est, a declarat, luni, într-un interviu acordat Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Darryl Nirenberg, notează Agerpres.

"La bază, România are potenţial să revoluţioneze domeniul energetic în Europa Centrală şi de Est, în ceea ce priveşte reducerea dependenţei de Rusia. Cum a spus preşedintele Trump, securitatea energetică înseamnă securitate naţională, iar energia este cheia dezvoltării economice. România are mai multe resurse pe care le exploatează, altele pe care le va exploata.

Programul nuclear este promiţător şi suntem fericiţi că SUA contribuie cu tehnologie şi companii la refacerea reactoarelor de la Cernavodă", a spus diplomatul, în primul interviu pe care l-a acordat presei române de la preluarea mandatului de ambasador al SUA în România.

Referindu-se la reactoarele modulare mici (SMR), Nirenberg a evocat acordul interguvernamental legat de dezvoltarea acestei tehnologii cu o contribuţie americană. "Mă bucur să constat că deciziile iniţiale au fost luate şi sunt mândru să văd cum companiile americane furnizează tehnologia de ultimă generaţie. De notat că Eximbank şi Development Finance Corporation s-au angajat să investească până la 3 miliarde şi, respectiv, un miliard de dolari pentru proiectul SMR", a spus el.

Potrivit diplomatului american, o prioritate a mandatului său în România o reprezintă oportunităţile economice.

"Vreau să avansăm în ceea ce priveşte oportunităţile noastre economice şi comerciale inclusiv şi în special în domeniile energiei, mineralelor critice şi tehnologiei. Sunt angajat să promovez afacerile americane, pentru a crea locuri de muncă atât în SUA cât şi în România şi să consolidez legăturile noastre în beneficiul ambelor naţiuni", a afirmat ambasadorul SUA la Bucureşti.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole