Antena 3 CNN Actualitate Social Data la care vor fi plătite, în iunie, alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile de creştere a copilului şi stimulentele de inserţie

Data la care vor fi plătite, în iunie, alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile de creştere a copilului şi stimulentele de inserţie

M.P.
1 minut de citit Publicat la 15:10 05 Iun 2026 Modificat la 15:10 05 Iun 2026
Data la care vor fi plătite, în iunie, alocaţiile pentru copii, indemnizaţiile de creştere a copilului şi stimulentele de inserţie. Foto: Getty Images

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) va vira în conturile bancare, pe 8 iunie, alocaţiile de stat pentru copii, indemnizaţiile pentru creşterea copilului şi stimulentele de inserţie aferente lunii mai, în timp ce plata drepturilor pentru persoanele cu dizabilităţi va fi efectuată începând cu 15 iunie, a anunţat instituţia, nouează Agerpres. 

Astfel, luni, 8 iunie 2026, vor fi virate în conturile bancare sumele reprezentând: alocaţia de stat pentru copii pentru peste 3,5 milioane de beneficiari, precum şi indemnizaţia pentru creşterea copilului pentru aproximativ 147.000 de părinţi sau reprezentanţi legali care şi-au suspendat activitatea profesională pentru a se ocupa de îngrijirea copilului.

De asemenea, luni se va vira în conturi stimulentul de inserţie pentru peste 71.000 de părinţi care aleg să se întoarcă la serviciu înainte de finalizarea concediului de creştere a copilului.

"Pentru persoanele care au optat pentru plata prin mandat poştal, distribuirea sumelor va începe în data de 10 iunie 2026, prin intermediul oficiilor poştale", se mai precizează în comunicat.

De asemenea, drepturile celor aproximativ 930.000 de persoane cu dizabilităţi vor fi plătite în conturile bancare în data de 15 iunie 2026, iar prin prin mandat poştal plăţile se efectuează începând cu data de 18 iunie 2026.

"Sumele necesare pentru plata celorlalte beneficii de asistenţă socială (alocaţia lunară de hrană pentru HIV/SIDA, alocaţia de plasament, indemnizaţia lunară de hrană pentru TBC, venitul minim de incluziune) vor fi virate de ANPIS prin agenţiile teritoriale începând cu 19 iunie 2026", se mai precizează în document.

Conform datelor centralizate de ANPIS, în prezent, la nivel naţional aproximativ 7 milioane de persoane beneficiază de prestaţii de asistenţă socială.

Totodată, volumul total al plăţilor se ridică la aproape 3 miliarde de lei, o intervenţie financiară majoră care contribuie lunar la susţinerea veniturilor familiilor, persoanelor vulnerabile şi copiilor din întreaga ţară. 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole