Președintele Donald Trump a fost invitat, miercuri, să viziteze Hiroshima de către primarul orașului japonez. Edilul Kazumi Matsui s-a arătat indignat de comparația făcută de președintele SUA între atacul american asupra instalațiilor nucleare din Iran și bombardamentele atomice din 1945, potrivit AFP, citat de Agerpres. Declarația lui Donald Trump a stârnit furia supraviețuitorilor de la Hiroshima, care au ieșit în stradă în semn de protest.
Primarul japonez a spus că Președintele SUA „pare că nu înțelege” impactul bombardamentelor americane din 1945 care s-au soldat cu moartea a 140.000 de oameni la Hiroshima.
„Mi se pare că nu înţelege cu adevărat ce reprezintă bombardamentele atomice care iau viaţa multor cetăţeni nevinovaţi (...) şi ameninţă supravieţuirea speciei umane. Mi-aş dori ca preşedintele Trump să vină aici pentru a înţelege ce este un bombardament atomic şi pentru a simţi spiritul Hiroshimei”, le-a spus primarul Kazumi Matsui reporterilor.
La 4 august 1945, Statele Unite au lansat o bombă atomică asupra Hiroshimei, urmată de o alta asupra oraşului Nagasaki trei zile mai târziu, acestea fiind singurele ocazii când în istoria omenirii au fost folosite arme nucleare pe timp de război. La scurtă vreme după cele două bombardamente, Japonia a capitulat, punându-se capăt celui de Al Doilea Război Mondial.
Bombardamentele au provocat moartea a circa 140.000 de oameni la Hiroshima şi a 74.000 la Nagasaki, multe dintre victime decedând mai târziu din cauza expunerii la radiaţii.
La 22 iunie, după mai multe zile de lovituri israeliene împotriva Iranului, SUA au bombardat trei situri nucleare iraniene. La scurt timp după aceea, a intrat în vigoare o încetare a focului între Iran şi Israel, după 12 zile de război. La scurt timp, Donald Trump a comparat atacul american asupra Iranului cu bombardamentele din 1945.
„Nu vreau să folosesc exemplul Hiroshimei, nu vreau să folosesc exemplul Nagasaki-ului, dar a fost, în esenţă, acelaşi lucru. Aceasta a pus capăt războiului”, a afirmat Trump la 25 iunie, cu prilejul summitului NATO de la Haga.
Comentariul său a provocat mânia unor supravieţuitori şi o manifestaţie la Hiroshima. Săptămâna trecută, consiliul oraşului a adoptat o moţiune de condamnare a afirmaţiilor care justifică folosirea bombelor atomice.