Antena 3 CNN Actualitate Locale Drum naţional acoperit cu zăpadă, miercuri dimineaţă, în Vrancea. A fost nevoie de intervenţia utilajelor de deszăpezire

Drum naţional acoperit cu zăpadă, miercuri dimineaţă, în Vrancea. A fost nevoie de intervenţia utilajelor de deszăpezire

M.P.
1 minut de citit Publicat la 08:59 08 Apr 2026 Modificat la 09:06 08 Apr 2026
Drum naţional acoperit cu zăpadă, miercuri dimineaţă, în Vrancea. Sursa foto: CNAIR

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunţat că a fost nevoie, miercuri dimineaţă, de intervenţia utilajelor de deszăpezire pe DN2D, pe sectorul km 85–95, între Lepșa și limita cu județul Covasna, după ce a nins, iar un strat de zăpadă de câţiva centrimetri s-a aşezat pe carosabil. 

"Utilajele Secției de Drumuri Naționale Focșani au acționat în această dimineață pe DN2D, pe sectorul km 85–95, între Lepșa și limita cu județul Covasna, pentru îndepărtarea zăpezii și menținerea circulației în condiții de siguranță", a transmis CNAIR.

Vreme de iarnă înainte de Paște

Vremea se schimbă radical începând de joi, când temperaturile scad în toată țara, iar ploile, vântul și ninsorile revin chiar înainte de Paște, potrivit prognozei prezentate de Elena Mateescu, directorul Administrația Națională de Meteorologie (ANM), la Antena 3 CNN. 

La munte se va depune strat nou de zăpadă 10-15 centimetri.

"La munte vor predomina ninsorile, iar la altitudini mari, în Carpații Meridionali și Orientali se va depune strat nou de zăpadă 10-15 centimetri, asociat cu intensificări de vânt cu viteze de peste 80, 90 și chiar peste 100 de kilometri pe oră. Va fi viscol, iar până la intervalul perioadei avertizate, până joi dimineață, cantități de apă de 10-20 de litri pe metru pătrat. 

Din punct de vedere termic, așa cum menționam, valori în scădere, iar pentru ziua de sâmbătă și duminică, în ajunul sărbătorii Pascale, contăm sâmbătă pe trei până la 13 grade. În noaptea de sâmbătă spre duminică, minime între -3 grade în depresiuni, până la 7 grade pe litoral.

Iar prima zi a sărbătorii Pascale, în ziua de duminică, de asemenea 4-14 grade, cu minime între -1 grad în depresiuni, până la 8 grade pe litoral”, a declarat Elena Mateescu, luni, la Antena 3 CNN.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole