Antena 3 CNN Be EU Europarlamentarul Iuliu Winkler: „Nu putem să avem securitate fără comerț”

Europarlamentarul Iuliu Winkler: „Nu putem să avem securitate fără comerț”

Anamaria Nedelcoff
1 minut de citit Publicat la 12:01 05 Iul 2025 Modificat la 12:20 05 Iul 2025
Sursa foto: Antena 3 CNN

Într-un context global tot mai volatil, în care tensiunile comerciale și nesiguranța piețelor domină agenda transatlantică, europarlamentarul Iuliu Winkler a vorbit în cadrul emisiunii Be EU despre provocările majore cu care se confruntă Uniunea Europeană, relația comercială cu Statele Unite, impactul relației cu China și poziția României în acest ansamblu.

„Fotografia este aceea a volatilității”, a spus Winkler, referindu-se la instabilitatea curentă de pe scena economică și comercială globală. „În primul rând pentru că vedem că, atât în ceea ce privește domeniul comerțului global, comerțului internațional, avem aceste intenții de reordonare a comerțului global care vin dinspre Washington”, adaugă el.

El a remarcat faptul că deciziile în SUA par tot mai mult să fie concentrate într-un singur centru de putere: „Aflăm din dialogul nostru cu congresmeni americani că, de fapt, lucrurile vor fi decise până la urmă de către o singură persoană. E cam neobișnuit pentru Statele Unite să vezi că lucrurile se decid într-un singur birou și de către o singură persoană”.

În fața acestei imprevizibilități, Uniunea Europeană își afirmă rolul de partener stabil și de încredere.

„Noi suntem un partener de încredere. Uniunea Europeană este un partener predictibil. Noi vrem să lucrăm pe bază de reguli – regulile globale, regulile Organizației Mondiale a Comerțului și regulile pe care le stabilim bilateral cu partenerii”, precizează Winkler.

Comerț și securitate – o relație directă

Una dintre ideile centrale ale intervenției sale a fost legătura strânsă dintre securitate și economie.

„Suntem conștienți de legătura strânsă și din ce în ce mai apropiată dintre comerț și securitate. Nu putem să avem securitate fără comerț”, crede europarlamentarul.

Winkler subliniază că niciun stat din Uniune nu poate asigura securitate în mod izolat: „Nu poți să obții această securitate nici singur, fie oricare dintre statele membre și nu poți să o obții decât prin aplicarea unor contracte comerciale, a unor relații comerciale”.

 Relația cu SUA: între speranță și presiune tarifară

Vorbind despre scenariile viitoare în relația cu SUA, Winkler afirmă că „varianta cea mai bună este evident să reușim să prelungim armistițiul cu Statele Unite iar acest acord să nu cadă pe acele taxe de 10 procente, ci să fie un acord mai bun”.

El a avertizat, însă, că presiunea tarifară actuală este reală și afectează direct exporturile europene: „Se vorbește despre faptul că am avea o perioadă de grație, dar nu este așa. Încă avem tarife de 10% pentru produsele noastre exportate în SUA. Desigur, acestea trebuie eliminate”.

Citește mai multe din Be EU
» Citește mai multe din Be EU
TOP articole