Consiliul Județean Constanța împrumută 150 de milioane de lei pentru finalizarea Spitalului Mamei și Copilului
Publicat acum 14 ore si 8 minute
Presa locală scrie că zgomotele asemănătoare cu ale unor bombe s-au auzit până în centrul orașului iar oamenii s-au speriat.
Când și-au dat seama ce au făcut, polițiștii au transmis un comunicat de presă în care au explicat ce s-a întâmplat.
„Referitor la zgomotele ce se aud din zona C. A. Rosetti, din mun. Iași, facem precizarea că polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Iași desfășoară activități specifice, în cadrul unor expertize privind starea de funcționare a unor materiale pirotehnice care au fost confiscate, în urma acțiunilor derulate în perioada sărbătorilor de iarnă“, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al IPJ Iași, potrivit bzi.ro.