Antena 3 CNN Actualitate FACIAS, discuții la nivel înalt în cadrul reuniunii ALDA

FACIAS, discuții la nivel înalt în cadrul reuniunii ALDA

Summit-ul de la Strasbourg a găzduit și întâlnirea anuală a ALDA (Asociația pentru Democrație Locală), iar în calitate de membru la discuții a participat și Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS).

de Georgiana Adam    |   

FACIAS este membru ALDA din 2017, organizație care prin activitatea sa, urmăreşte asigurarea transparenţei în funcţionarea instituţiilor statului, ca principiu al democraţiei şi statului de drept şi apără drepturile cetăţenilor români.

„FACIAS își consolidează prezența în mediul internațional, se conectează cu parteneri care vor contribui la realizarea de proiecte comune încadrate în obiectivele organizației noastre, care vizează protejarea drepturilor cetățenești, inclusiv prin transparentizarea acțiunilor instituțiilor statului”, a precizat Liliana Filip, reprezentantul FACIAS.

FACIAS a purtat discuții și cu Gilles Pelayo, Head of Unit Citizens and EU Values din cadrul Comisiei Europene, salutând programul european dedicat special susținerii participării cetățenilor și apărării valorilor europene.

Discuțiile în cadrul evenimentului s-au axat, pe lângă problemele legate de conflictul din Ucraina, pe trei piloni principali: migrație, climă și educație.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Au fost finalizate operațiunile de umplere de pe strada surpată din Slănic