Cercetătorii egipteni au descoperit o structură ascunsă veche de 2.600 de ani, de dimensiunea unui teren de fotbal, după ce au folosit sateliți pentru a cerceta ce se află sub pământ. Însă ceea ce au găsit sub această structură ar putea fi la fel de remarcabil ca edificiul în sine, relatează livescience.com.
Sit-ul pe care l-au examinat este cunoscut sub numele de Buto, o movilă întinsă, în care se suprapun straturi de istorie, situată în nord-vestul Deltei Nilului. Pentru vechii egipteni, acesta era lăcașul sacru al lui Wadjet, zeița-cobră a Egiptului de Jos, și unul dintre cele mai importante orașe din punct de vedere religios din lumea faraonică.
Arheologii au excavat timp de decenii straturile superioare ale sitului, descoperind vestigii din perioada dinastiei ptolemeice macedonene (305-30 î.Hr.) și din epoca romană (30 î.Hr.-395 d.Hr.). Însă straturile mai vechi și mai adânci ale sitului, inclusiv o movilă numită Kom C, aflată sub nivelul pânzei freatice, în argila îmbibată cu apă a deltei, au rămas, în mod persistent, inaccesibile. Kom C se ridică deasupra solului sub forma unei movile vizibile, însă săpăturile anterioare ajunseseră doar la straturile din perioadele ptolemeică și romană, înainte de a întâlni pânza freatică.
Acum, cercetătorii au apelat la instrumente neinvazive, inclusiv imagini din satelit, pentru a explora misterioasele straturi subterane.
Ce au scos la iveală imaginile din satelit
Mai întâi, au folosit satelitul Sentinel-1 al Agenției Spațiale Europene, care poate produce imagini radar prin transmiterea din orbită a unor impulsuri de microunde către sol și măsurarea modului în care acestea se reflectă înapoi. Semnalele recepționate pot dezvălui diferențe subtile de umiditate a solului, altitudine și reflectivitate, care pot indica existența unor structuri îngropate. Analizând aceste imagini radar, echipa a identificat sub Kom C o anomalie mare, de formă ovală, cu o lungime de 128 m și o lățime de 62 m.
Pentru a afla mai multe fără a perturba situl, echipa a efectuat 15 măsurători paralele de tomografie a rezistivității electrice (ERT), pe o suprafață de aproximativ 5.400 de metri pătrați. Această tehnică dezvăluie structura subterană prin trecerea curenților electrici prin pământ, măsurarea modului în care aceștia se propagă și crearea unei hărți pe care arheologii o pot interpreta.
Imaginea obținută a dezvăluit mai multe straturi. Între suprafață și o adâncime de 10 picioare (3 metri), echipa a găsit fragmente împrăștiate din perioadele ptolemeică și romană, inclusiv cărămizi de lut deplasate, cioburi de ceramică și bucăți de calcar sparte, care indică secole de locuire neîntreruptă și de reconstruire a sitului. Locuitorii din perioadele ulterioare au demontat structurile mai vechi pentru a reutiliza materialele și au lăsat în urmă fragmente împrăștiate.
La o adâncime și mai mare, între 3 și 6 metri, cercetătorii au descoperit o structură mare din cărămizi de lut, datând din timpul dinastiei a XXVI-a (688-525 î.Hr.), perioadă cunoscută și sub numele de epoca saită. Ei au putut data descoperirea pe baza stratului în care se afla, a formei distinctive a cărămizilor de lut și a altor artefacte, precum ceramica, datate de echipă în funcție de stil și de stratul arheologic. Pentru materialele organice asociate a fost utilizată și datarea cu carbon-14. Structura de mari dimensiuni ar putea fi un mormânt, o locuință pentru preoți sau un sanctuar religios, au scris cercetătorii în studiul publicat în martie în revista Acta Geophysica.
Iar sub aceasta, la o adâncime de 6-7 metri, cercetătorii au descoperit în mod neașteptat un strat gros de nisip curat.
Acest nisip reprezintă descoperirea din interiorul descoperirii, au scris cercetătorii în studiu.
Argila din Delta Nilului este renumită pentru instabilitatea sa atunci când se construiește pe ea. Absoarbe umezeala și se umflă, apoi se contractă și se deplasează pe măsură ce se usucă, reprezentând o amenințare lentă pentru orice structură grea construită deasupra sa. Se pare că meșterii din perioada saită cunoșteau acest lucru. Înainte de a pune fundațiile structurii, ei au așezat dedesubt un strat-tampon de nisip curat. Acest nisip ar fi distribuit greutatea clădirii, ar fi permis drenarea apei subterane și ar fi împiedicat deplasarea argilei. Este același principiu care stă la baza fundațiilor moderne concepute pentru distribuirea uniformă a sarcinii, aplicat aici cu peste două milenii și jumătate în urmă.
Importanța descoperirii pentru cercetările arheologice
„Prin combinarea radarului satelitar cu profilele ERT realizate la mare adâncime, nu doar că am cartografiat zidurile acestei structuri masive din epoca saită, ci am putut și să analizăm straturile subterane”, a declarat pentru Live Science Abdelaziz Elfadaly, coautor al studiului și profesor asociat de cercetare la Autoritatea Națională pentru Teledetecție și Științe Spațiale din Egipt. „Identificarea unui strat consistent de nisip curat, care formează fundația de sub zidurile din cărămizi de lut, explică modul în care aceste structuri grele au rezistat nivelului ridicat al pânzei freatice și solului argilos instabil din Buto.”
În esență, stratul de nisip funcționează ca o barieră, împiedicând apa subterană să urce prin capilaritate în cărămizile de lut, ceea ce le-ar înmuia și le-ar dizolva. De asemenea, nisipul permite apei să se scurgă lateral, în loc să se acumuleze lângă fundație, potrivit lui Elfadaly.
Un șanț de excavare cu dimensiunile de 10 pe 10 metri, săpat până la o adâncime de aproximativ 6-7 metri, a confirmat prezența unor ziduri groase din cărămizi de lut, așezate pe acel strat de nisip. În apropiere, cercetătorii au descoperit și un ansamblu de obiecte care oferă indicii despre funcția sacră a sitului. Potrivit lui Elfadaly, printre acestea se numără figurine ushabti și shawabti, mici statuete reprezentând servitori, așezate de obicei în morminte pentru a-i sluji pe cei decedați în viața de apoi, și un altar din calcar, ale cărui canale sculptate prezentau reziduuri uscate compatibile cu sângele animalelor, ceea ce indică desfășurarea unor ritualuri de sacrificiu în acel loc. Studiul a menționat și o descoperire mai rară: o figurină de babuin din faianță egipteană, de tipul celor asociate cu Thoth, zeul înțelepciunii.
Perioada saită a reprezentat un moment de renaștere culturală. După generații de dominație asiriană și libiană, faraonii egipteni au recâștigat tronul și au investit resurse considerabile în restaurarea peisajului religios al Egiptului, în special în Delta Nilului, care fusese baza lor de putere. Buto, cu legăturile sale profunde cu identitatea Egiptului de Jos, era un obiectiv firesc. Regii saiti conduceau din orașul Sais, aflat în apropiere, în deltă, astfel încât restaurarea orașului Buto le consolida rădăcinile și legitimitatea revendicării tronului.
„O clădire monumentală de asemenea dimensiuni subliniază angajamentul profund al faraonilor saiti de a glorifica regiunea deltei”, a declarat pentru Live Science, într-un mesaj pe WhatsApp, Hussein Bassir, directorul Muzeului de Antichități din cadrul unui centru de cercetare culturală cunoscut sub numele de Bibliotheca Alexandrina, care nu a participat la studiu. „Folosirea nisipului pur ca strat-tampon pentru stabilizare a fost o strategie ingenioasă și deliberată — constructorii antici înțelegeau profund mediul în care lucrau.”
Echipa plănuiește să revină la sit, de această dată pentru a efectua măsurători ale rezistivității electrice cu electrozi amplasați la distanțe mai mari, ceea ce le va permite să exploreze straturile mai adânci. Cercetătorii vor fi însoțiți și de specialiști în studiul plantelor antice, care înțeleg și modul în care caracteristicile geologice s-au modificat de-a lungul timpului. Aceste informații ar putea contribui la reconstituirea peisajului din jurul orașului Buto în perioada în care au fost ridicate pentru prima dată aceste ziduri.
