În cele din urmă, Salvarea a venit şi a transportat-o pe femeie câţiva metri până la Unitatea de Primiri Urgenţe.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare spune că a aflat din presă despre incident.
Coordonatorul SMURD Bihor, susţine că nu există niciun fel de procedură care să interzică intervenţia medicilor de pe ambulanţă sau a celor din spitale în cazul în care e nevoie de primul ajutor.