Antena 3 CNN › Actualitate › Femeile din România vor putea avea alături partenerul în timpul nașterii. Noua lege a fost promulgată

Femeile din România vor putea avea alături partenerul în timpul nașterii. Noua lege a fost promulgată

I.C.
1 minut de citit Publicat la 19:50 11 Noi 2026 Modificat la 20:18 11 Noi 2026
Femeile din România vor putea avea alături partenerul în timpul nașterii. Foto: Getty Images

Femeia însărcinată are dreptul de a fi însoţită, la cerere, de o persoană aleasă de aceasta, pe tot parcursul travaliului, naşterii şi transferului intrainstituţional, conform unei legi promulgate, miercuri, de preşedintele Nicuşor Dan.

Este vorba de actul normativ care aduce completări în Legea drepturilor pacientului, mai exact în ceea ce priveşte drepturile pacientului în domeniul reproducerii, al sarcinii şi al naşterii.

Astfel, femeia însărcinată are dreptul la respectarea demnităţii şi a vieţii private pe durata sarcinii, a travaliului, a naşterii şi până la externare iar unităţile sanitare publice şi private au obligaţia de a asigura protejarea intimităţii femeii însărcinate prin măsuri organizatorice sau tehnice adecvate, inclusiv prin separare vizuală corespunzătoare în spaţiile în care se desfăşoară travaliul şi naşterea.

Restrângerea dreptului prevăzut este permisă numai în situaţii obiective, justificate medical sau epidemiologic, care privesc siguranţa femeii însărcinate, a nou-născutului, a personalului medical ori a celorlalte femei internate în unitatea sanitară.

Potrivit actului normativ, femeia însărcinată are dreptul de a fi însoţită, la cerere, de o persoană aleasă de aceasta, pe tot parcursul travaliului, naşterii şi transferului intrainstituţional, iar exercitarea dreptului prevăzut se realizează cu respectarea normelor de igienă, epidemiologice şi de siguranţă medicală.

Restrângerea dreptului prevăzut este permisă numai în mod excepţional, în situaţii obiective, justificate medical sau epidemiologic, atunci când prezenţa persoanei însoţitoare poate afecta siguranţa femeii însărcinate, a nou-născutului, a personalului medical ori a celorlalte femei internate în unitatea sanitară.

Nou-născutul are dreptul, imediat după naştere, precum şi pe durata internării în unitatea sanitară, de a rămâne împreună cu mama sa şi de a nu fi separat de aceasta, cu excepţia situaţiilor justificate din motive medicale, epidemiologice, de siguranţă sau de forţă majoră, consemnate în documentele medicale.

Unităţile sanitare au obligaţia de a organiza îngrijirea postnatală astfel încât să favorizeze contactul precoce mamă - nou-născut, iniţierea alăptării şi rooming-in-ul, în condiţii de siguranţă medicală pentru mamă şi copil.

Şeful statului a promulgat miercuri un alt act normativ care completează aceeaşi Lege a drepturilor pacientului, în sensul oferirii de facilităţi.

Potrivit completării, pacienţii asiguraţi în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate au dreptul la scutece pentru adulţi, compensate în proporţie de 80% dintr-un preţ de referinţă, în baza prescripţiei medicului specialist, indiferent de caracterul temporar sau permanent al afecţiunii.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole